Aceste tipuri de plasamente, in special cele in suprafete mari, pot genera profituri anuale cuprinse intre 20 si 100%. Daca dispuneti de o suma de bani in plus si nu stiti in ce sa o investiti, puteti fi sigur ca daca achizitionati un teren nu veti da gres. Acest tip de plasament reprezinta, la ora actuala, cea mai buna afacere in domeniul investitiilor imobiliare.

Piata tranzactiilor cu terenuri a inregistrat o dinamica accentuata, cu precadere in ultimul an, amplasamentele cu destinatie rezidentiala, fiind cele mai cautate. „In ceea ce priveste achizitionarea de proprietati in vederea vanzarii, cea mai profitabila investitie in acest moment ramane achizitia de terenuri in suprafete mari, in special in zonele adiacente Capitalei (pe o raza de 10-20 km).

Aceste plasamente pot aduce profituri anuale cuprinse intre 20 si chiar 100 %.“, spune Razvan Spataru, director de vanzari in cadrul agentiei de consultanta imobiliara Platinum Expert din Bucuresti. Pentru cei care doresc o investitie pe termen mediu si lung, specialistii imobiliari recomanda achizitionarea de terenuri in statiunile sau zonele turistice.

„In prezent, se pot cumpara loturi la preturi mici iar in cativa ani valoarea acestora se va dubla sau chiar se va tripla“, arata Spataru. In momentul in care v-ati decis sa investiti in achizitionarea de terenuri, trebuie sa tineti cont si de cateva reguli, astfel incat sa fiti siguri ca nu aruncati banii pe fereastra.

Este bine sa evitati sa cumparati loturi care nu au in preajma utilitati sau posibilitatea de bransare intr-un interval de timp rezonabil. De asemenea, nu achizitionati terenuri a caror situatie juridica nu este foarte clara. Preturile mici solicitate de vanzator, in comparatie cu cele din zona, trebuie sa fie un semnal de alarma.

Chiar daca va bucurati ca platiti putin, riscati sa intrati in posesia unui teren pe care sa nu puteti construi. „Pentru a se evita toate neplacerile, cumparatorul trebuie sa consulte certificatul de urbanism aferent lotului pe care doreste sa il achizitioneze sau planul de urbanism zonal (PUZ)“, precizeaza Spataru.

Pe acest segment, analistii estimeaza in urmatoarele luni o crestere ponderata a preturilor de maximum 20-25%.

„Aceasta evolutie are cauze multiple, cele mai importante fiind: dezechilibrul intre cerere si oferta, introducerea taxei la revanzarea unei proprietati imobiliare, precum si modalitatea de a investi in teren, ca substitut la depozitul bancar - land banking“, explica Mircea Sterpu, Agency Negotiator in cadrul companiei imobiliare CB Richard Ellis Romania.

In cazul in care doriti sa investiti in construirea unei vile pe care sa o revindeti ulterior, trebuie sa tineti cont de faptul ca in acest sector costurile de achizitie nu vor mai cunoaste cresteri spectaculoase in urmatoarea perioada. „Preturile caselor vor evolua constant, datorita faptului ca aceste oferte se adreseaza deocamdata unei clase cu venituri peste medie“, precizeaza Spataru.

Daca doriti sa construiti casa si sa o inchiriati ulterior, locatia este extrem de importanta, daca vreti ca produsul dumneavoastra sa fie cautat. Spre exemplu, daca investiti circa 150.000-250.000 de euro intr-o casa cu trei-patru dormitoare, living, baie, bucatarie, dinning-

room, o puteti inchiria cu circa 2.500, poate chiar si cu 4.000 de euro pe luna, in functie de locatie, finisaje si dotari.

Investitia cea mai putin rentabila se pare ca este, la ora actuala, achizitia unui apartament de bloc vechi, situat in cartierele periferice. „Preturile pentru acest tip de locuinte vor scadea usor in perioada urmatoare, urmand ca in urmatorii doi ani sa se inregistreze o ieftinire considerabila.

De altfel, si cererea pentru aceste apartamente s-a diminuat simtitor, mai ales pentru cele din zonele marginase“, mai spune Spataru. In prezent, durata de recupere a investitiei in cazul cumpararii unui apartament in vederea inchirierii este destul de mare, in comparatie cu celelalte tipuri de investitii.

Pretul unei locuinte de doua camere intr-unul din cartierele din Bucuresti a ajuns la aproximativ 37.000 - 38.000 de euro. La o chirie medie de 200 de euro pe luna, inseamna ca investitia se recupereaza in aproximativ 15 ani.

Conform unei analize efectuate de compania Regatta, randamentele investitiilor imobiliare din Romania sunt cu mult peste media europeana, iar in urmatorii ani, pentru a obtine aceleasi rezultate, investitorii trebuie sa se gandeasca sa dezvolte proiecte mari, de anvergura.

Developerii trebuie, de asemenea, sa se gandeasca nu sa obtina cele mai mari chirii, ci sa controleze costurile care vor fi din ce in ce mai mari, pe fondul majorarii preturilor terenurilor si a materialelor de constructii. De asemenea, achizitia de spatii comerciale in vederea inchirierii poate aduce o rata de recuperare a investitiei de circa 16-18% pe an.

Investitiile in spatiile de birouri genereaza randamente intre 14 si 18%. Oferta va creste, in mod spectaculos, in acest, an mai ales in Capitala. Nu acelasi lucru il putem spune si despre cerere, care se va situa pe un trend ascendent, dar nu in aceeasi masura ca oferta.

Piata imobiliara a fost spectaculoasa in ultimii doi ani, dar doar din prisma cresterilor mari de preturi, si nu prin dezvoltarea de proiecte imobiliare de mare anvergura.