Comentatori seriosi s-au alarmat fata de graba indecenta cu care Partidul Democrat a repudiat social-democratia. Congresului de luna trecuta i-a lipsit vreo dezbatere memorabila privind valorile sustinute de partid.
In apararea PD sta insa faptul ca social-democratia devenise un anacronism pentru partid. Era evident ca PD nu are multi prieteni in Internationala Socialista careia i s-a alaturat acum mai bine de un deceniu. Apoi partidul s-a indreptat intotdeauna preponderent catre cei din clasa mijlocie.
La inceput, era un loc de intalnire al membrilor mai evoluati ai nomenclaturii care doreau sa beneficieze de marea lichidare de stocuri ale statului. Ulterior, a devenit un magnet (alaturi de liberali) pentru afaceristii clasei mijlocii, oameni angajati in producerea de bunuri sau servicii intr-o economie deschisa, care ofera slujbe si genereaza incasari la buget din taxe.
Abandonarea paternalismului statului in favoarea unei conceptii privind libera initiativa a fost confirmata iarna trecuta prin manifestul Aliantei. Calatoria politica a PD a fost si cea a unei mari parti a electoratului roman.
Blocul popular din Parlamentul European nu-i va privi pe cei din PD ca pe niste extraterestri. Eurodeputatii PD se vor integra cu usurinta intr-un mediu de centru-dreapta. In schimb, probabil, grupul socialist din Strasbourg ar trebui sa fie nelinistit cu PSD.
Personalitati socialiste ale Europei Occidentale continua sa-si risipeasca resursele de respectabilitate pe partidul lui Geoana chiar si in ciuda unor rapoarte precum cel al Federatiei Internationale Helsinki, care descrie "deteriorarea situatiei drepturilor omului si libertatilor" in perioada in care Geoana a fost ministru de Externe.
Divortul dintre doctrina si practica
PSD e un partid "de stanga" sustinut majoritatea celor mai bogati cetateni. Unul din liderii sai din Botosani a spus-o deschis in primavara aceasta ca cei fara avere nu merita sa se bucure de influenta in partid pentru ca asta inseamna ca nu au fost foarte destepti.
Dar nu trebuie sa fim prea aspri cu PSD. In toate partidele, doctrinele se deosebesc de practica. Inainte de 1945, liberalii preferau protectionismul statului liberei initiative. In scurtele sale prezente la putere, politicile PNTCD nu au fost niciodata pro-taranesti.
Trasatura care a distins toate partidele, inclusiv UDMR si PRM, a fost dorinta de a inhata statul cu totul sau doar in parte, spre satisfacerea patronilor partidului si a clientilor.
Lucrurile nu s-au deteriorat atat de rau in Europa Occidentala, dar, si aici, prea des intalnesti o ruptura intre credintele unui partid si poli-ticile sale odata ajuns la guvernare. Liderul Partidului Laburist Tony Blair aplica politicile de piata libera ale lui Margaret Thatcher ori de cate ori este posibil.
Jacques Chirac, urmasul nationalistului catolic de Gaulle, sustine impozitele ridicate si mari subventii de stat. Si in Ungaria, dreapta este cea care favorizeaza acum interventia statului, in timp ce urmasii comunistilor lui Kadar au fost cei mai activi "privatizatori" si "taietori" de subventii.
In unele tari, precum Statele Unite si Irlanda, partidele traditionale rivale nu sunt stangiste sau de drepta, identitatea lor fiind data de baricadele pe care au luptat in timpul unor razboaie civile indepartate. Rivalitatea lor este puter-nica si acum desi alte teme domina dezbaterea politica.
Partidul Democrat nu intoarce spatele vreunor vremuri binecuvantate in care toata lumea stia care sunt crezurile formatiunilor aflate in competitie. Astfel de timpuri nu au existat niciodata. Ii poate fi iertat faptul de a-si fi schimbat pozitia in ce priveste un spectru politic foarte subred.
Dar merita sa fie blestemat daca se dovedeste a fi doar o confederatie de interese locale care-si instaleaza omul la putere pentru ca acesta sa ofere rasplata. Se spune deseori ca liderii tipici ai PD la nivel local, dar chiar si mai sus, sunt doar palide imitatii ale oponentilor lor mai lacomi din PSD, niste dracusori in locul unor draci.
PD va trebui sa dezvolte o relatie matura cu presedintele Basescu
Un fost profesor universitar este noul lider. Emil Boc va sti din lecturile sale si din propriile experiente ca PD va trebui sa se schimbe daca vrea sa spere sa fie un jucator serios pe termen lung. Noi membri cu acelasi trecut profesional ca al lui Boc vor trebui bine primiti, iar nu tratati cu suspiciune.
Educatia si cercetarea politica menita sa produca politici coerente vor trebui sa fie o prioritate. Democratia interna de partid va trebui intarita, nu lasata sa se vestejeasca. Si, mai ales, partidul va trebui sa dezvolte o relatie matura cu Presedintele, nu sa fie doar cureaua de transmisie a initiativelor de la Cotroceni.
Traian Basescu a intors de la ingropare Partidul Democrat, asa ca influenta sa asupra formatiunii este menita a fi deosebit de puternica. Dar daca PD devine un "partid de lider" lipsit de o viata interna, Basescu poate fi perdantul principal. Daca va sta la Cotroceni pentru un deceniu, va face greseli si isi va indeparta diferite grupuri de interese.
Oricine altcineva ar face-o, asta poate fi garantat intr-o tara pe care geografia si istoria recenta au transformat-o intr-un loc greu de guvernat. Tradarile vor aparea daca fundamentul solidaritatii partidului este personal sau comercial. Partidul Democrat trebuie sa fie mai mult decat un vehicul personal.
Daca nu, probabil ca influenta sa va fi tranzitorie si nu va fi in stare sa izgoneasca PSD de la varful politicii romanesti.
