Antena 3 a anuntat aseara ca alegerile anticipate ar putea fi anulate. Televiziunea a citat surse din Coalitie care ar fi declarat ca presedintele Traian Basescu considera ca nu este momentul pentru organizarea de alegeri anticipate si incearca sa convinga Guvernul sa revina asupra deciziei de a-si prezenta demisia.

Intre timp, insa, zvonurile spun ca Basescu il va desemna tot pe Tariceanu premier, in cazul in care executivul isi va depune mandatul. In ceea ce priveste persoana care va asigura interimatul, numele vehiculate pana acum sunt Theodor Stolojan, Bogdan Olteanu si Calin Popescu Tariceanu.

Si in PSD au aparut divergente de abordare cand vine vorba despre alegerile anticipate. Presedintele partidului, Mircea Geoana, a declarat ieri ca formatiunea pe care o conduce a intrat deja in pre-campanie electorala, dar colegii sai il contrazic si-i atrag atentia ca forul de conducere al PSD a decis sa impiedice cu orice pret organizarea de anticipate.

Lucrul asupra carora se inteleg insa toti PSD-istii este acela ca, in cazul unei campanii electorale, e nevoie de Ion Iliescu.