Anul acesta, ciclicitatea sezoniera nu este in favoarea romanului. In mod obisnuit, statistica lasa in aceasta perioada guvernantii sa se bucure de vacantele de vara. Agricultura era parghia de calmare a evolutiei inflatiei. "Scorurile" de pe tarabele din piata si evolutia cursului de schimb domoleau tendinta ascendenta indicelui preturilor de consum.
In dorinta de a contrazice prognoza "meteo" din 2005 a economiei romanesti, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, dadea ca sigura o luna august cu preturi in scadere. Pentru salvarea ultimei tinte de inflatie anuala, 7,5 la suta, Isarescu si-a pus in cap lumea bancara.
Limitarea creditarii, cu precadere a celei in valuta, se dovedeste azi la fel de inspirata cu a da cu insecticid in frigider din dorinta de a distruge gandacii din bucatarie. Suplimentand deficitul bugetar, guvernul, care o fi el, s-ar putea sa le ofere un suport celor care au ramas fara case si agoniseala de-o viata.
Creditul bancar ar fi fost insa o solutie financiara individuala pentru romani de a-si reaseza in coltul stiut televizorul luat de ape.
Sa fi ajuns Consiliul de Administratie al BNR la intelepciunea care lipseste guvernului actual nedand drumul inca la publicarea noilor norme de creditare in Monitorul Oficial?! Vorbind despre guvern, constatam ca apa i-a oferit o scuza in chinul incheierii acordului cu Fondul Monetar International. Acum nu mai are nevoie de dovezi de crestere a veniturilor bugetare.
Suna defetist, dar e posibil sa nu mai fie nevoie de un acord de asistenta, ci de unul clasic cu transe fixe de imprumut. Dupa ce ne-am innamolit in negocierile cu finantatorii internationali, suntem pe punctul de a pierde orice contact si cu termenul fixat al aderarii. Puhoaiele de apa si perspectiva decalarii termenului de aderare scot la suprafata realitatea.
Am adus tarifele la energia electrica la cota europeana. Pretul benzinei este mai mare decat in unele tari membre. Ramanem ancorati in scumpirea abrupta a gazelor si gigacaloriei. La nivelul anului 2006 vom fi aliniati la Uniunea Europeana. Ei bogati, noi saraci. Ei increzatori, noi tematori.
Daca nu intram in Europa, in 2007, nu vom beneficia nici de contributiile comunitare de 6 miliarde de euro pentru urmatorii trei ani. Echivalentul unei pierderi anuale medii de 3 la suta din PIB este catastrofal.
Despre ce fel de dezvoltare rurala vom vorbi fara 2,5 miliarde promise ca ajutor pana in 2009? Despre ce infrastructura? Intrebarile pot continua cu referire la oricare dintre domeniile neeconomice: sanatate, invatamant, cercetare. Exista temerea ca un deficit bugetar de 1% din PIB ar fi egal cu falimentul. Pericolul nu este acesta. O tara nu poate sa dea faliment.
Probabil ca FMI va fi indulgent, Banca Mondiala ne va ajuta, Comisia Europeana va realoca liniile de finantare. Tara noastra are capacitatea de a se imprumuta pe plan extern sau de a apela la resurse interne. Toate acestea inseamna insa costuri. Costuri ce pot fi amplificate de speculatorii pentru care clivajul Romaniei este un deja-vu.
Intarirea leului i-o fi speriat pe exportatorii nostri, dar nu si pe cei care asteapta sa profite de orice dezechilibru major generat de situatia actuala. Un guvern inmuiat este tot ce le trebuie. Ghinionul a facut ca pagubele produse de inundatii sa se adauge deficitelor generate de introducerea cotei unice, ale carei efecte benefice abia incepusera sa se arate.
Intrarea in UE ne-ar fi oferit protectia necesara. Din pacate, guvernantii se gandesc sa se salveze cu pluta anticipatelor, in loc sa se agate de paiul aderarii.
