Procurorii PNA au dispus trimiterea in judecata – in stare de arest preventiv – a inculpatei Grosu Angela, expert parlamentar in cadrul Senatului Romaniei, sub aspectul savarsirii infractiunii de trafic de influenta, potrivit comunicatului de presa.

Pe baza probelor, Procurorii PNA au descoperit ca Grosu Angela a pretins si primit de la o persoana-denuntator, in trei transe, suma totala de 273 milioane lei, precum si bijuterii din aur evaluate la peste 200 milioane lei, pentru facilitarea obtinerii unei gratieri individuale sau a rejudecarii cauzei privind o pedeapsa de 3 ani

inchisoare cu executare pentru savarsirea unei infractiuni cu specific bancar.

Inculpata in baza functiei detinuta in cadrul Senatului Romaniei s-ar fi oferit de mai multe ori sa ajute diferite persoane in rezolvarea unor probleme judiciare.

In centrul discutiilor avute cu familia persoanei-denuntator, inculpata a insistat pe importanta functiei detinute in cadrul Senatului Romaniei, sustinand ca, prin natura relatiilor sale de serviciu, poate interveni la diferite institutii si autoritati ale statului si isi poate exercita influenta in scopul

inlaturarii efectelor definitive de condamnare.

In desfasurarea activitatii infractionale, inculpata Grosu Angela a redactat in numele persoanei denuntator memorii adresate mai multor institutii ale statului, inclusiv Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Coruptiei si Petitii din cadrul Senatului Romaniei, unde activa ca expert parlamentar, precum si o cerere de

gratiere individuala adresata Presedintiei Romaniei.

De asemenea, Angela Grosu a promis, in cursul anului 2003, ca va interveni pe langa oficiali din Ministerul Agriculturii pentru a facilita recuperarea unei creante de aproximativ doua milioane USD, in schimbul acestor demersuri pretinzand jumatate din suma.

Procurorii anticoruptie au decis ca aceasta cauza sa fie cercetata intr-un dosar separat.