Primul moment de liniste de dupa inundatii a fost cel in care Basescu s-a incaltat cu cizmele de cauziuc si a pornit prin mocirla lasata in urma de Siret. Mii de oameni i-au cerut presedintelui sa intervina, obisnuiti cu “tatucii” care au strabatut tara in lung si-n lat, oferindu-si umarul ca sprijin celor care n-aveau unde sa planga.

Desi a cedat acestei dorinte a poporului, Basescu a avut puterea de a nu face si al doilea pas: nu a declarat starea de urgenta.

Saptamana trecuta, in afara de oprirea ploilor, tara a mai vrut un singur lucru: ca Basescu sa vorbeasca. Sau cel putin asa a presupus presa si contestatarii ocupantului Palatului Cotroceni. Dar Basescu a ales sa se ocupe in primul rand de criza politica, cea care ii cade in atributii. Cu intarziere, e drept.

Spre surprinderea marelui public, Basescu a iesit la rampa abia marti, fara sa faca vreo referire la mult invocatele alegeri anticipate.

“L-a abandonat pe Tariceanu” sau chiar “il sacrifica pe Tariceanu”, au spus atunci, uimiti, cei care s-au grabit sa se pronunte. Cu toate acestea, Basescu a trecut peste un examen pe care nu credeam ca va fi nevoit sa-l dea atat de repede: a demonstrat ca isi cunoaste atributiile si ca poate sa-i lase pe cei responsabili sa gestioneze situatia.

Acuzat de-atatea ori ca are tendinta sa centralizeze decizia in propriile sale maini, Basescu a facut, pentru cateva zile, pasul inapoi. L-a lasat pe Tariceanu sa anunte singur decizia de a demisiona, l-a lasat sa infrunte reactiile imediate si nu s-a amestecat nici macar atunci cand inundatiile au lovit a treia zona geografica.

Dar nu a fost bine nici asa.”De ce nu-l lauda pe Tariceanu?”, “De ce nu e acolo unde lumea sufera?”, “De ce tace?” - s-au grabit sa intrebe cei mai multi. Cei care, apoi, au salutat prezenta lui Basescu in noroaiele din Moldova. Atitudinea presedintelui dupa vizitarea celor loviti de dezastru i-a contrariat.

Fostul presedinte Ion Iliescu a solicitat chiar declararea starii de necesitate, desi o asemenea masura nu este prevazuta in nici un act normativ.

Si toti au pus refuzul de a declarat starea de urgenta de seama faptului ca alegerile anticipate nu ar putea fi organizate intr-o asemenea situatie. Si l-au acuzat pe presedinte ca se teme sa-si asume responsabilitatea pentru gestionarea situatiei.

Explicatiile date de Basescu n-au fost multumitoare pentru contestatari. Poate nici prevederile legilor Romaniei nu sunt multumitoare. Pentru simplul motiv ca acestea spun ca, in cazul declararii starii de urgenta, gestionarea situatiei va trece nu in mainile presedintelui, ci ale primului-ministru si ale ministrului Administratiei Publice.

Surprinzator, nici organizarea de alegeri anticipate nu este amenintata de declararea starii de urgenta. Atat OUG 1/1999, cat si Legea 453/2004 arata ca “pe durata starii de

asediu si a starii de urgenta, proportional cu gravitatea situatiei ce a determinat instituirea acestora si numai daca este necesar, poate fi restrans exercitiul unor drepturi sau libertati fundamentale inscrise in Constitutie, cu acordul ministrului justitiei.”

Prevederile legale nu-i vor opri insa pe critici sa-i puna in carca presedintelui orice criza aparuta in Romania. Nimeni nu contesta ca decizia lui Tariceanu de a anunta intentia Guvernului de a demisiona s-a luat dupa consultarea Palatului Cotroceni. Asa cum nimeni nu spune ca s-ar fi dat vina pe Basescu pentru ploile cazute in ultimele saptamani.

Dar nevoia, demonstrata si de cei care se declara a fi depasit, din punctul de vedere al mentalitatii, perioada totalitara, de a-l vedea pe presedinte implicandu-se in orice problema a romanilor denota obisnuinta de a avea un “tatuc” care sa vegheze asupra natiei.

In perioada electorala s-a spus despre Basescu, de atatea ori, ca habar nu are care sunt atributiile presedintelui. Acum nu e bine ca le respecta. Pana cand “mintile luminate” se vor decide ce vor totusi de la presedinte, ploile ameninta ca se intorc, iar Taricean habar n-are inca daca-si va da demisia.