"Acela sa arunce cu piatra in mine care ar fi facut altfel". Aceasta fraza, prin care a revenit asupra deciziei de a demisiona si a pus punct jocului de-a alegerile anticipate, reprezinta, cu siguranta, cel mai dificil moment din cariera politica a primului ministru. Apelul la constiinta celorlalti, fie ei demnitari sau alegatori, este o dovada in acest sens.
Ramas singur, numai cu virtutile si orgoliile sale, Calin Popescu Tariceanu a preferat sa se faca de rusine ca politician, premier si presedinte de partid, umilindu-se in toate aceste "calitati", dar sa se salveze ca om, asumandu-si public greseala si smerindu-se astfel in fata intregii natiuni.
In actuala conjunctura interna si externa, hotararea sa de a ramane in functie este cea buna. Inundata de Timis, luata de Olt, acoperita de Siret si aruncata in Dunare, Romania trebuie, totusi, sa scoata capul din apa si sa inoate cu orice pret in sens invers, spre vest, impotriva curentului.
Iar premierul a inteles in ultima clipa - "ajutat" si de oficialii Uniunii Europene - ca, daca tot suntem o tara de chirpici, nu putem sa renuntam si la firavele diguri pe care am reusit sa ni le construim.
La Bruxelles, lui Tariceanu i s-a aratat, ca-ntr-un cosmar, cum ar fi sa fie el vinovat pentru o intreaga tara sinistrata, cum ar fi sinistrul moral in comparatie cu cel fizic. Si-abia atunci a inteles ca a fi slab de inger nu e atat de grav ca a fi lipsit de inger. Si-abia acum, cazut la pamant, facut in fel si chip, impacat cu gandul pietrei care vine spre el, poate deveni cu adevarat puternic.
