Potrivit secretarului de stat in Ministerul Agriculturii, Vasile Lupu, pana la sfarsitul anului trecut 95.000 de hectare de padure au fost taiate masiv. Acesta a declarat ca deja se verifica modul in care au fost intocmite si aplicate studiile de amenajare a fondului forestier, dupa ce au fost constatate unele nereguli.

La nivel national, suprafetele defrisate in totalitate in mod ilegal se ridicau, la aceeasi data, la circa 30.000 hectare de padure, din care 2.000 hectare in judetul Bacau si 1.400 hectare in Vrancea.

Lupu a mai anuntat ca in perioada imediat urmatoare autoritatile de la Bruxelles vor acredita si masura SAPARD privind silvicultura, Romania urmand sa dispuna de fonduri comunitare de 127 milioane euro. De altfel, pentru anul viitor, exista un program de impaduriri pentru o suprafata de circa 10.000 hectare.