Intens mediatizata, mult comentata, demisia Monei Musca din functia de ministru al Culturii si Cultelor involbureaza inca o data apele vietii publice romanesti (metaforele acvatice fiind - vai! - mai actuale ca oricand in aceasta vara...).

Fiindca - lucru binecunoscut - e vorba despre unul dintre cei mai apreciati politicieni ai momentului: o doamna veritabila, deopotriva prezentabila si serioasa, cu o buna prestatie parlamentara in precedentele cicluri electorale, cand a urmarit cu tenacitate ameliorarea legislatiei culturale, dar s-a remarcat si pe teme politice si morale generale.

Pe scurt: o figura respectata, de o admirabila demnitate si - nu trebuie uitat - foarte combativa in numeroasele dezbateri radiofonice sau televizate la care a fost mereu invitata. Nu e - vasazica - de mirare ca o parte considerabila a publicului larg o priveste cu incredere, cu simpatie.

Ca ministru, Mona Musca a avut o prestatie - de asemenea - pozitiva.

Dupa un start sovaitor, cu multe declaratii publice de bune intentii, dar cu mai putin vizibile actiuni reformiste, in ultimele circa doua luni Ministerul Culturii a inceput sa mearga bine: s-au adoptat o multime de proiecte de lege, normative si ordine ministeriale, s-au finalizat concursuri pentru posturi de conducere in institutii subordonate, s-au alcatuit jurii de specialisti care vor

selecta proiecte si sunt in curs procedurile pentru constituirea altor comisii cu importante roluri in finantarea de catre minister a unor artisti, festivaluri, carti s.a.m.d. Total-general, echipa condusa de Mona Musca a dat in ultima vreme impresia ca are un proiect coerent de reorganizare a domeniului, a stufoasei retele institutionale pe care o patroneaza.

Dar... Curtea Constitutionala a respins cateva articole din pachetul de legi pentru reformarea justitiei si totul s-a dat peste cap. Ca vicepresedinta si personalitate de varf a PNL, Mona Musca a fost prinsa in vartejul evenimentelor care s-au succedat intre anuntul initial de demisie al primului-ministru Calin Popescu Tariceanu si hotararea sa de a continua fara modificari de formula.

Intre timp - se stie - a plouat enorm, opozitia a declansat atacuri disperate, au fost manipulari grosolane prin intermediul unor posturi de televiziune, care au prezentat inundatiile din cateva judete ca si cand intreaga tara ar fi scufundata sub ape, si, mai ales, au venit dinspre Comisia Europeana mesaje de stabilitate.

Decisiv - cel privitor la reforma justitiei, pe care reprezentantii executivului de la Bruxelles o apreciaza chiar si in formula ciuntita de Curtea Constitutionala de la Bucuresti. Intre timp, pe scena politica si in PNL au inceput agitatiile, pe fondul - totusi - al unei sustineri masive a premierului de catre partidul pe care il conduce. Vocile contestatare i-au reprosat deciziile sinuoase.

A revenit in joc si Theodor Stolojan, pe care unii l-au vazut ca pe o solutie de schimb in fruntea Guvernului si chiar a liberalilor.

In tot acest turbion, Mona Musca, deranjata si ea de razgandirile lui Tariceanu si - pe de alta parte - sustinatoare a lui Stolojan, a votat in consecinta in Delegatia Permanenta a PNL, dupa care a anuntat ca doar demisionand si de la Cultura, si din vicepresedintia liberala poate fi consecventa cu optiunea exprimata in partid.

Pierde Guvernul, pierde PNL, pierd Alianta liberal-democrata si intreaga coalitie la putere.

Cel mai simplu lucru care e de spus despre decizia Monei Musca, atat de simplu incat nu l-a spus nimeni, e ca rationamentul sau e gresit: nu e adevarat ca, daca prin vot democratic e aleasa alta varianta decat cea in care crezi, e obligatoriu sa te retragi! Dimpotriva, filozofia democratiei presupune tocmai acceptarea vointei majoritare.

Cu alte cuvinte, Mona Musca a aplicat o logica etica maximalista unei situatii in care moralitatea se defineste altfel. Conform explicatiilor sale, razgandirile premierului ar fi inacceptabile, compromitandu-l. Insa deciziile politice nu se pot lua pe baza de inflexibilitate! Conjuncturile s-au schimbat foarte rapid in ultimele saptamani, cerand modificari la fel de rapide de strategie.

Tinand cont de imprejurari, justificarea politica a retragerii Monei Musca se dovedeste fragila. Cel mai puternic argument care-i ramane e cel personal, de implicare subiectiva. Sa ne amintim ca inca din primele momente ale inundatiilor ea s-a aratat extrem de impresionata de tragedia oamenilor atacati de ape. Suficient - insa - pentru o demisie din guvern?

Nimic - dupa cum se vede - despre eventuale jocuri politice de culise, asupra carora s-a speculat mult: complicitate cu Theodor Stolojan, coniventa cu presedintele Traian Basescu si tot restul. I se cuvine distinsului politician care este Mona Musca sa-i dam credit si sa-i acceptam sinceritatea.

Dar un repros, macar un mare repros, tot i se va face: oare ii este indiferent ca, prin gestul sau, loveste in coalitia de guvernare din care va continua sa faca parte?

Oricum am lua-o - o demisie trista...