Utilizatorii de computere din Romania, care au cumparat un program Windows XP piratat fara sa stie, pot obtine, la schimb, unul original.

Microsoft a anuntat disponibilitatea la nivel mondial a Windows Genuine Advantage. Clientii care participa la WGA vor avea accces facil la actualizari, oferte software cu valoare adaugata si alte beneficii ale programului Windows original.

De asemenea, vor fi disponibile oferte software in valoare de aproximativ 450 de dolari, disponibile gratuit sau la preturi speciale, numai pentru utilizatorii de software original. Aceasta oferta se refera, in principal, la jocuri, tutoriale online, programe de editare si organizare a imaginilor etc.

„Produsele software contrafacute reprezinta o problema reala pentru asamblorii de PC-uri si reselleri, deoarece creeaza un avantaj de pret neloial pentru distribuitorii care isi vind produsele la un pret artificial scazut”, afirma Paul Miches, director de vinzari Microsoft Romania.

Microsoft a demarat si un program pentru utilizatorii de Windows XP Professional si Home Edition care au achizitionat involuntar o copie ilegala. Clientii care completeaza o informare, trimit factura si produsele contrafacute, pot primi gratuit o versiune originala de Windows. Aceasta oferta are ca scop identificarea surselor ilegale de produse contrafacute cu aspect de imitare a originalului.

Pentru Romania, acestea se pot trimite la Microsoft Infocenter, Open Public Services, Str. Drumul Garii nr. 3, Otopeni, Bucuresti.