Revocabila demisie l-a adus pe Calin Popescu Tariceanu cu credibilitatea la pamant, dar, in mod surprinzator, a intarit pozitia PNL in fata partenerilor din Alianta. Cel putin asa reiese din ultimul barometru de opinie, care a fost realizat de INSOMAR in perioada 22-25 iulie.

Sondajul a fost aplicat unui esantion reprezentativ pentru populatia Romaniei de 1.222 de persoane si are o marja de eroare de 2,8 la suta.

Cercetarea sociologica a fost demarata la trei zile dupa ce primul ministru anunta ca ramane in Palatul Victoria pentru a se dedica problemei inundatiilor. Chiar si asa, procentele Aliantei, Guvernului, dar si cele ale sefului statului intrasera binisor la apa.

Modul in care a fost gestionat subiectul anticipatelor, dar si deschiderea sezonului de politica nautica i-a afectat serios cam pe toti actorii politici din spectrul Puterii.

Tariceanu si Guvernul sau s-au prabusit la capitolul incredere, Alianta continua sa alunece pe panta descendenta si nici Basescu nu mai e ce-a fost in luna iunie, cand capitaliza increderea romanilor dupa rezolvarea crizei din Irak.

Potrivit sondajului de opinie prezentat de Insomar, Alianta se pastreaza in fruntea clasamentului partidelor politice cu 49,7 la suta, dar pierde aproximativ patru procente fata de barometrul realizat, de acelasi institut, in luna iunie.

Procentele pierdute de Alianta se regasesc in dreptul PSD, care a ajuns sa fie cotat la 31,2%, fata de 26,4 cat obtinuse in luna precedenta. Meciurile din Alianta au ridicat procentele PSD, care reuseste sa creasca desi nu depune prea mari eforturi in acest sens.

In dreptul celorlalte formatiuni se pastreaza aproximativ aceleasi procente. Astfel, PRM scade, o idee, de la 10,4 % in iunie, la 10,3 %, si asta desi formatiunea lui C.V. Tudor a fost singura care a aderat la ideea alegerilor anticipate, desi din cu totul alte considerente decat Alianta. UDMR, ajunsa la 5,3%, este intr-o usoara crestere, reusind sa scoata capul peste pragul electoral.

Problema Calin Popescu Tariceanu a fost intoarsa de INSOMAR pe toate partile.

Concluzia este usor paradoxala: romanii apreciaza faptul ca nu se vor organiza alegeri anticipate, insa premierul, care a ingropat aceasta problema prin renuntarea la demisie, iese extrem de sifonat la capitolul popularitate.

Fata de luna iunie, Tariceanu a pierdut 7 procente din increderea cetatenilor, fiind cotat cu doar 31%. Extrem de ingrijoratoare pentru pozitia lui Tariceanu in partid este si ascensiunea de care se bucura Theodor Stolojan (45%), cu opt procente in plus fata de luna iunie. Basescu (54%) si Stolojan isi impart primele doua locuri in topul popularitatii actorilor de pe scena politica.

Seful statului a pierdut insa in luna iulie 5 procente, revenind la o cota apropiata de cea detinuta inainte de eliberarea ziaristilor romani luati ostatici in Irak.

In privinta lui Stolojan, specialistii de la INSOMAR semnaleaza faptul ca "preluarea unei functii publice cu vizibilitate de catre presedintele PNL este susceptibila de marirea capitalului actualei guvernari".

Gradul de credibilitate a scazut si in cazul altor membri ai Executivului: Mona Musca (41%) se mentine in fruntea plutonul guvernamental, insa cercetarea nu a prins si momentul demisiei sale, pentru a se putea constata ce efect a avut aceasta;

Monica Macovei pierde si ea patru procente, dar scorul de 32 la suta ramane unul foarte bun; Ionut Popescu - 18 % - este pe o panta descendenta, el a pierdut trei puncte fata de luna iunie.

Problema anticipatelor blocate de Tariceanu a afectat serios si credibilitatea Guvernului in ansamblu, care s-a prabusit in sondaje, de la 50 la suta in luna iunie la doar 38 dupa bascalia cu demisia.

De altfel, 36,7% din cei intervievati au declarat ca Tariceanu nu ar fi trebuit sa-si anunte deloc demisia, in timp ce 32,6% este procentul cumulat de cei care au spus ca situatia din tara l-a obligat sa renunte la demisie. Doar 30,7% au obtinut cei care cred ca Tariceanu ar fi trebuit sa mearga pana la capat.

In plus, INSOMAR a prezentat o serie de date din care rezulta ca electoratul Aliantei il crediteaza, in continuare, pe premier, in timp ce contestatarii acestuia provin cu preponderenta din randul electoratului PSD.

Situatie care este total diferita in Parlament, unde partidul lui Geoana l-a sustinut pe Tariceanu, in timp ce majoritatea contrelor au venit din interiorul Aliantei, in mod special din partea PD.

Nici democratii nu stau chiar stralucit in sondaje, dupa ce au pierdut avansul considerabil pe care il aveau in fata liberalilor.

In acest moment, PD (51,6%) si PNL (45,9%) sunt aproape pe picior de egalitate in Alianta, formatiunea lui Tariceanu reusind, cel putin teoretic, sa recupereze aproape sapte procente fata de cotatiile din luna iunie.

O explicatie pentru aceasta situatie este, in opinia INSOMAR, trendul descendent pe care s-a inscris liderul PD, Emil Boc.

"Receptat mai mult ca un interpret fidel al unor decizii luate la Cotroceni, si mai putin ca un lider activ al unui dintre cele doua partide ce formeaza Alianta, el risca sa se inscrie pe o traiectorie descendenta a perceptiei electorale", se arata in raportul care insoteste sondajul.

Geoana pierde teren in fata lui Nastase

O situatie destul de grava se regaseste si la varful PSD, unde cel care ar fi trebuit sa fie factorul de innoire al partidului, adica presedintele Mircea Geoana (38%), stagneaza in sondaje in timp ce Adrian Nastase (26%) si Ion Iliescu (22%) par sa-si fi revenit dupa socul alegerilor, generale si din partid.

Nastase a castigat cinci procente in luna "inundatiilor anticipate", iar Iliescu sapte procente. "Pe acest fond, sarcina actualului presedinte al PSD pare a fi din ce in ce mai dificila, iar recentul conflict deschis cu Adrian Nastase pe tema aparitiilor acestuia in presa nu face decat sa reconfirme o astfel de ipoteza", se arata in interpretarea data de INSOMAR barometrului.