Dan Puric a jucat in fata a 5.500 de spectatori sambata, in a doua seara a Festivalului de Arta Medievala de la Sighisoara, desfasurat weekendul trecut.
A cucerit fara vorbe publicul tanar: prin pantomima, teatru si dans imbinate cu miscari din artele martiale, step, dans popular romanesc. A parodiat, a improvizat si, dupa doua ore de one-man-show, aproape s-a prabusit pe scena de oboseala. „Nu m-am prabusit, m-am inchinat”, a explicat artistul mai tarziu.
Cum vi s-a parut aceasta editie a festivalului?
Dan Puric: Cred ca este cea mai buna editie de pana acum. Tanarul regizor Radu Olareanu, directorul artistic, a pus mult suflet si s-a implicat mult in organizare.
Olareanu m-a convins sa vin aici, pentru ca in ultimii ani festivalul s-a degradat foarte mult si nu prea mai voiam sa vin. Domnul Olareanu a inceput bine, dar mai are tomberoane de curatat. A adus tineri la conferinte stiintifice.
Nu au mai fost drogati printre ziduri si nici cretinoizi pe banda, ca in anii trecuti. Cetatea asta devenise o mare manea, care se numea festival medieval.
Cum a fost publicul anul acesta?
Sunt bucuros ca in publicul de la Sighisoara, in pofida procesului de mitocanizare la care e supus de televiziunile din Romania, a ramas o dimensiune curata si neintinata.
Publicul a fost talentat in seara asta si am simtit ca efortul meu nu a fost in zadar. Spectacolele mele sunt terapeutice. Valoarea adevarata e intoleranta fata de ceea ce nu e arta adevarata. Trebuie sa existe o aristocratie a valorii si sa nu mai toleram kitsch-urile.
Daca ar mai exista un Toma Caragiu, un Dem Radulescu, un Amza Pellea, tinerii ar mai avea niste modele. Istoria se rescrie si prin noi, artistii.
Care au fost deficientele de organizare a spectacolului?
Am avut o problema cu scena, iar lumina a fost discoteca. Scena nu a fost amplasata cum trebuie. In constructia unei scene exista un raport energetic, care trebuie respectat. Asa, a fost greu si pentru mine, si pentru public... A trebuit sa tai din mine, ca sa iasa bine...
Cum ati structurat spectacolul? De ce l-ati numit „Vis”?
Cu unele secvente din spectacol am participat la festivaluri internationale, cu altele am fost in baruri de noapte ca sa-mi castig existenta, cu altele m-am rugat.
Am pus toate aceste momente intr-o ordine normala si a iesit un „vis”, nu ca o stare de betie si de drog, ci ca o imbunatatire a conditiei noastre, ca o tamaduire pe care arta o poate da spiritualitatii.
Poporul asta a dainuit datorita capacitatii sale de a visa in ciuda unui ev mediu prelungit...
Care a fost mesajul spectacolului pentru Sighisoara?
Am simtit ca trebuie sa pregatesc altceva pentru acest public tanar, care in mare parte nu a auzit de mine, si sa le dau un spectacol bun. Altfel, faceam varietati.
Copiii astia care vin la Sighisoara au nevoie de ceva mai mult decat un divertisment facil. Printre mormane de kitsch, trebuie sa faci si lucruri bune. astia micii nu au nici o vina...
Ati dansat pana la epuizare. O femeie de langa mine va compatimea: „O sa se rupa in doua baiatul asta, nu se mai opreste...”
Puteam sa ma opresc in momentul de maxima excitatie a publicului, dar nu am vrut pentru ca nu m-a interesat izbanda mea, ci izbanda mesajului meu. Parintele Staniloaie a spus ca cel mai important discurs este umorul si, la sfarsit, o rugaciune. Dar sa avem grija sa nu transformam umorul in bascalie. Sa ramanem la umorul de cea mai buna calitate. La sensibilitate. Si la Dumnezeu.
