Deputatul PSD Alin Teodorescu a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca nici nu se pune problema ca partidul sa renunte la presedintiile celor doua Camere ale Parlamentului, detinute de Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu.

Dupa ce, luni, purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, socase partidul anuntand ca pesedistii sunt dispusi sa cedeze in polemica referitoare la revocarea lui Nastase si Vacaroiu, Alin Teodorescu, fostul sef al Cancelariei lui Nastase, a convocat o conferinta de presa extraordinara, spunand ca "revocarea presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului nu este negociabila, chiar si in

caz de anticipate". "Decizia de schimbare a presedintilor Parlamentului e o dovada de nerealism din partea Aliantei. Schimbarea se face prin schimbarea regulamentelor care devin legi. Deja Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra acestui lucru, asa ca aceasta schimbare nu poate fi retroactiva, poate sa se faca doar din mandatul viitor", a explicat deputatul PSD.

De remarcat faptul ca, dupa declaratiile de luni, purtatorul de cuvant al partidului, Cristian Diaconescu, a plecat in concediu, surse din partid afirmand ca acesta a fost mustruluit zdravan de Adrian Nastase, care s-a infuriat foarte tare auzind ca se vorbeste despre o decizie a colegilor sai de a-i lua "scaunul" de la Camera Deputatilor.