Manifestarile rasiste ale suporterilor stelisti din meciul de miercurea trecuta cu Shelboune FC ar putea costa scump clubul din Ghencea.

Jucatorii de culoare ai formatiei irlandeze, Curtis Fleming si Joseph Ndo au fost huiduiti si fluierati in momentul in care ajungeau la minge, motiv pentru care arbitrul intalnirii, Claude Colombo, a inaintat la UEFA un raport in care a mentionat ca suporterii Stelei au scandat insulte si remarci rasiste la adresa jucatorilor.

„Am primit un raport al arbitrului privind insultele rasiste in timpul meciului Steaua - Shelbourne de miercuri si acest lucru va fi analizat in cadrul viitoarei reuniuni UEFA, care va avea loc pe 18 august”, a declarat purtatorul de cuvant al UEFA.

Antrenorul echipei irlandeze, Pat Fenlon, se aratase, de asemenea, dezamagit de modul in care jucatorii sai au fost tratati de suporterii din Ghencea. „Este inadmisibil ca in cupele europene, cei doi jucatori negri din echipa mea sa fie agresati verbal de spectatori. Acest lucru a fost stopat in mai multe tari.

Daca oamenii de fotbal sunt seriosi, trebuie sa se impotriveasca acestui gen de manifestari. In zilele noastre mi se pare scandalos ca jucatorii sa fie insultati din cauza culorii pielii lor”, a declarat Fenlon la conferinta de presa de la finalul partidei.

Ce prevede regulamentul UEFA

Clubul Steaua Bucuresti a suferit si in trecut din pricina manifestarilor rasiste ale suporterilor. La meciul cu Rapid din returul sezonului 2004 – 2005, Cosiliul National pentru Combaterea Discriminarilor (CNCD) a amendat clubul Steaua cu 60 de milioane de lei, pentru ca suporterii au scandat lozinci jignitoare la adresa romilor.

Atunci clubul a fost acuzat ca a tolerat jignirile si injuriile spectatorilor, iar crainicul stadionului, Gabi Safta, a fost amendat la randul lui cu 20 de milioane pentru ca l-a jignit pe antrenorul Rapidului, Razvan Lucescu, pe care l-ar fi numit „tigan nenorocit”.

Clubul din Ghencea a fost avertizat de CNCD sa nu mai tolereze in viitor astfel de scandari ale suporterilor. Cu toate acestea, Steaua pare sa fi capatat o reputatie proasta in Europa, incidentul de la meciul cu Shelbourne fiind comentat si in presa straina.

Publicatia norvegiana Adresseavisen a avertizat in numarul de ieri ca insultele rasiste ar putea reprezenta o problema si in meciul pe care Rosenborg Trondheim il va juca cu Steaua in data de 10 august, in turul trei preliminar al Ligii Campionilor, doi dintre jucatorii norvegieni fiind de culoare.

„Avand in vedere ce s-a intamplat la meciul cu Shelbourne, jucatorii Daniel Braathen si Robbie Russel pot trai o experienta asemanatoare la Bucuresti, in meciul cu Steaua, din turul trei preliminar al Ligii Campionilor”, a notat publicatia Adresseavisen, care a amintit la randul ei de incidentele petrecute la meciul Steaua – Rapid, din aprilie.

Ce risca Steaua?

UEFA priveste cu deosebita asprime incidentele rasiste petrecute pe stadioanele din Europa, existand precedente in care, in urma jignirilor aduse de spectatori jucatorilor de culoare, cluburile au primit sanctiuni serioase.

Amenzile pot fi cuprinse intre 14 si 70 de mii de euro, ultima suma fiind recomandata in cazul in care cluburile sunt recidiviste, cum este si cazul Stelei. Daca incidentele de acest gen continua, UEFA poate ordona ca meciurile sa fie jucate cu stadionul gol. In Europa, Lazio Roma este clubul cu cele mai multe sanctiuni provocate de incidente rasiste.

Numai in anul 2000 Lazio a fost nevoita sa plateasca 75.500 de euro, fiind amendata de trei ori de UEFA pentru abateri repetate. Sparta Praga a primit si ea 34.200 de euro amenda pentru scandarile rasiste ale suporterilor la adresa jucatorilor de culoare de la Spartak Moskova, in timp ce PSV Eindhoven a luat o amenda de 20.

500 de euro pentru injuriile aduse de suporteri lui Thierry Henry, intr-un meci din 2001 cu Arsenal Londra.