Hotararea prin care Sorin Ovidiu Vantu a fost condamnat la trei ani de inchisoare a fost casata, iar omul de afaceri va ajunge din nou in fata magistratilor Judecatoriei Sectorului 1. Asa a decis ieri instanta Tribunalului Bucuresti, in urma unei simple cereri depuse de afacerist in acest sens.

„Anchetatorii nu au probe”

In timpul procesului, aparatorul lui Vantu a sustinut, in fata instantei, ca, desi clientul sau a fost condamnat pentru fals in declaratii si uz de fals, anchetatorii nu au probele pentru cea de-a doua acuzatie. „De altfel, Sorin Ovidiu Vantu nu a fost audiat in legatura cu aceasta fapta”, a sustinut avocatul Marian Nazat. Acesta a mai aratat ca, de fapt, Sorin Ovidiu Vantu este nevinovat.

Vlas sustine ca Vantu a luat bani de la FNI

Audiat de judecatori, la inceputul lunii aprilie, Vantu a sustinut ca nu are nici o vina si ca nu exista nici un document care sa-l compromita. „Actele de infiintare a bancii au fost semnate de Nicolae Popa, fostul director general al grupului de firme Gelsor, care de altfel este dat in urmarire generala de mai bine de patru ani”, a adaugat omul de afaceri.

Pe de alta parte, unul dintre martorii din acest proces, Ioana Maria Vlas, fostul administrator al SOV Invest, le-a spus judecatorilor ca Vantu a depus la BID peste 100 de miliarde de lei si ca banii proveneau de la FNI.

Fostul administrator al FNI a declarat ca, in acest sens, Vantu l-a folosit pe post de paravan pe Nicolae Popa prin intermediul caruia a retras din fond imense sume de bani. O parte din acestia, conform marturiilor Ioanei Maria Vlas, ar fi fost folositi pentru constituirea capitalului social al BID.

Procurorii au gasit totusi unele infractiuni

Conform rechizitoriului, procurorii l-au trimis in judecata pe omul de afaceri sub acuzatia ca, in momentul constituirii Bancii de Investitii si Dezvoltare, acesta ar fi declarat in fals ca sumele aduse drept aport la capitalul social sunt venituri personale si nu credite, incalcand in acest fel legea privind activitatea bancara.

Potrivit anchetatorilor, Vantu ar fi declarat initial ca va contribui cu banii lui la capitalul bancii, dar de fapt ar fi folosit sumele de bani scoase din FNI pe numele apropiatului sau, Nicolae Popa. Astfel, afaceristul s-ar face vinovat de inselaciune si fals in declaratii.

Dosare evaporate prin „metoda” rejudecare

„Evaporarea” unor dosare grele, prin „metoda” trimiterii acestora spre rejudecare, nu este o practica noua in justitie. Generalii Victor Atanasie Stanculescu si Mihai Chitac, condamnati de instanta suprema la cate 15 ani de detentie, pentru omor deosebit de grav sunt si astazi judecati.

Pentru ca toate caile legale de atac au fost epuizate, iar decizia de condamnare era irevocabila, cei doi au apelat la bunavointa procurorului general, Tanase Joita, care a promovat un recurs in anulare.

Curtea Suprema a admis recursul, a casat deciziile de condamnare si a dispus rejudecarea cauzei. Astfel, dupa 15 ani, dosarul generalilor Chitac si Stanculescu se afla inca pe masa judecatorilor, iar cei doi sunt in libertate.