Credeam ca voi vedea la Palatele Brancovenesti o expozitie care se va rezuma la a ilustra o tema bine delimitata, axandu-se numai pe legenda mesterului Manole: "Ana. Zidita si eliberata". Si, intr-adevar, in titlu, este si acea Ana pe care o stim cu totii: "Ana. Zidita...", dar continuarea dilata acea parte din legenda, in care Ana femeia, simbolul Ana se afla in prim-plan.
Ea este femeia de oriunde din lume, femeia vie, de astazi, nu mai este doar o abstractiune, ci si victima, devine palpabila, concreta. Dupa ce am vazut creatiile celor noua artisti, mi-am dat seama ca mesajul lor consta intr-o deschidere catre tot ceea ce inseamna existenta si statutul femeii de acum.
Picturile si desenele Giselei Paul, "Femeile din Africa", surprind clar ce inseamna sa fii femeie in cazul anumitor civilizatii, victima a unor superstitii inimaginabil de crude. Traversata de un suflu tragic, intr-o combinatie de culori care tipa si culori sumbre, picturile lui Florin Mihai se continua una pe cealalta, alcatuind impreuna o naratiune.
Atmosfera din aceste tablouri este densa, tensionata, picioarele goale ale unei Ana strapung un zid, in incercarea ei de a se elibera. Masiva rochie africana, cu fragmentul de panza arsa in dreptul sexului feminin, face aluzie la faptul ca in Africa fetele sunt circumcise, mutilate pe viata.
Foarte interesanta si in deplin acord cu ideea de la care a pornit aceasta creatie a lui Edeltraud Klement este scrierea numelui Anei, in cerc, cu pamant din care ies fire de iarba, radacini: "Ana inseamna respirare, duh si har", din punct de vedere etimologic "Ana" este inceput, dar si har, semnificatia silabei de baza fiind radacina, cer.
O viziune moderna asupra incatusarii, a zidirii este cea a Angelikai Schlueter in ciclurile "Jertfa" si "Urmasii", zidirea avand de data aceasta loc in cutii ruginite de Coca-Cola.
Ciclul "Ana lui Manole", un grupaj de picturi ale Adrianei Oancea Suteu, "Vamile", "Fantana", "Zidul", "Caderea" si celelalte tablouri alcatuiesc un panoptic interesant, la fel ca in cazul lucrarilor lui Florin Mihai, o naratiune, care se sprijina in primul rand pe o anumita simbolistica, a caderii, a visului, a trecerii.
Ideea lui Karin Lamek, de a fotografia femei acoperite de voal, astfel incat chipurile lor sa nu mai poata fi diferentiate intre ele, completeaza mesajul transmis de micutele rochii croite din hartia pe care apar confesiunile unor femei din inchisori.
