Romania a depus, ieri, la Curtea Internationala de Justitie de la Haga (CIJ), memoriul privind delimitarea platoului continental, a declarat Bogdan Aurescu, consilier in MAE si agentul partii romane in procesul de delimitare a spatiilor maritime dintre Romania si Ucraina.

In opinia sa, memoriul este "un document foarte bine fundamentat juridic, avand si doua volume de anexe, dintre care un volum de harti" si a fost alcatuit tinand cont de jurisprudenta recenta sau mai veche a CIJ sau a altor instante competente in domeniul frontierelor maritime.

Guvernul roman a sesizat unilateral, la 26 august 2004, Curtea Internationala de Justitie de la Haga, in privinta delimitarii platoului continental si a zonelor maritime exclusive, impotriva Ucrainei.

Partea ucraineana urmeaza sa depuna un contramemoriu la Haga la 19 mai 2006, dupa care partile pot sa decida, in functie de dorinta lor, un nou schimb de documente si va urma faza orala, in care Romania si Ucraina si vor prezenta pledoariile, fiecare in termen de una pana la patru saptamani.

Conform explicatiilor oferite de Bogdan Aurescu, in final Curtea are la dispozitie patru-sapte luni pentru pronuntarea hotararii propriu-zise, prin urmare "este posibil ca spre 2007-2008 sa se termine procedura".