Sfantu Gheorghe, Delta Dunarii, 16 august 2005

A doua editie a Festivalului International de Film Independent a debutat luni seara, 15 august 2005, in campingul din Satul Filmului, in prezenta a 3000 de iubitori ai filmului, format in mare majoritate din tineri veniti din toata tara, si a invitatilor din strainatate, membri ai juriilor la cele trei sectiuni, prducatori, regizori, oameni

de cultura si concurenti.

Invitatul de marca al editiei de anul acesta a fost regizorul britanic Peter Greenaway. Primele doua parti ale trilogiei sale, “Valizele lui Tulse Luper”, au fost proiectate in deschiderea Festivalului.

Marcel Iures, presedintele Festivalului International de Film Anonimul, impreuna cu Miruna Berescu, directorul Festivalului, au prezentat publicului membrii celor trei jurii si invitatii din strainatate.

Peter Greenaway a vorbit celor prezenti facind o scurta descriere a proiectului “Valizele lui Tulse Luper” si exprimindu-si bucuria ca filmul sau este proiectat in deschiderea Festivalului Anonimul.

In pauza dintre cele doua parti, Peter Greenaway s-a alaturat publicului prezent si a raspuns vreme de aproape doua ore la intrebarile fanilor sai.

Marti, 16 august, incepind cu ora 10.30, Peter Greenaway a sustinut o prelegere in fata invitatilor la Festival.

Una dintre temele principale ale prelegerii a fost geneza si dezvoltarile viitoare ale proiectului “Valizele lui Tulse Luper”, dintre care mentionam cele 92 de DVD-uri interactive si opera pe care o va scrie compozitorul Philip Glass, dezvoltari construite pe baza continutului celor 92 de valize.

Tot marti a inceput vizionarea filmelor intrate in competitie la cele trei sectiuni, lungmetraj, documentar si scurtmetraj, si vizionarea programelor paralele.

Birou presa Festival

Persoana de contact:

Bogdan Budes

bogdan@anonimul.ro