Astazi se implinesc sapte ani de cand Iosif Sava a plecat dintre noi. Ne-am gandit sa omagiem personalitatea fara egal a celui care a fost Iosif Sava prin publicarea interviului de mai jos - ramas, in buna in parte, inedit - interviu realizat de Oltea Serban-Parau, in iulie 1998.

Este ultimul interviu cu Iosif Sava... Varianta integrala va fi publicata in "Adevarul literar si artistic" de saptamana viitoare, care va aparea pe data de 23 august.

Rep: Sunteti unul dintre putinii, daca nu chiar singurul comentator al domeniului muzical - cel putin la noi - care s-a implicat, la scara atat de mare, in aproape toate formele de expresie, radio, televiziune, presa scrisa (cotidian sau revista), carte. Ce v-a determinat sa o faceti si care sunt satisfactiile?

I.S. De mic am visat sa fac acest lucru. Am fost castigat de fraza lui Honegger pe care o stiu din copilarie: "Muzica e facuta pentru stadioane". Eu nu am fost pe stadion in viata mea, pentru ca a trebuit sa renunt la placerea cultivarii sportului.

Dar acesta mi se pare un vis frumos. Sper ca, odata, sute de mii de oameni sa poata sta pe un stadion si sa asculte Marea Muzica. Citez aici spusele profesorului Vianu : "Tinere, daca nu ai ascultat "Eroica", ma tem de tine".

Eu ma tem de tinerii care nu au ascultat "Eroica" si sper ca Marea Muzica va rasuna odata si pe stadioane. Nu sunt o fire academica.

Multi colegi m-au acuzat de academism, dar eu nu cred ca sunt facut sa vorbesc ore in sir despre rezolvarea unei septime de dominanta sau despre acordul cu care incepe "Sonata" de Franck.

O fac altii, poate as fi putut sa o fac la fel de bine, dar nu stiu daca as fi avut bucuria pe care o am facand din muzica o stare necesara tuturor. Suprema mea bucurie este ca in tot perimetrul acestei tari, din piata pana in scoala, sunt un om cunoscut.

Am facut din muzica ceva prin care nu numai nomazii, cu urechea lor binecunoscuta, ma stiu. Sunt cunoscut de milioane de oameni. Cobor intr-un sat si se stie despre cine e vorba. Ma duc in Piata Matache si primesc un dar de la un taran.

Ma cunosc oameni care nu au nici un fel de legatura cu muzica. Eu cred ca astfel muzica poate deveni un mesaj si o preocupare a multora.

Popularitatea mi-am creat-o prin activitati diverse - radio, televiziune, presa scrisa, carte. Toate mi se par absolut necesare, sunt complementare, strans legate si iata ca am avut forta de a nu renunta la nici una dintre ele.

Rep: Cum credeti ca i-am putea apropia pe tineri de muzica clasica?

I.S. Solutia a gasit-o viata, intr-un fel. Eu raman mirat, mergand la Ateneu, vazand sala plina cu tineri. Dupa ce posturile de radio au batut toba de dimineata pana seara, iata ca am reusit sa-i aducem in sala de concert. Problema e ca nu stim sa-i tinem.

Fenomenul este acelasi ca si la teatru. Exista un anumit sistem. Nu vii si-i dai omului direct o simfonie de Mahler. Trebuie creat un sistem educativ. Au fost ani de zile concerte-lectii frecventate de tineri.

Acum nu mai exista, si oamenii sunt privati de orice urma de cultura. Ei vin, oarecum contrariati... Dar trebuie tinuti in sala de concert, si asta se poate face doar printr-o strategie.

Dupa aceea, trebuie rezolvata o data pentru totdeauna problema scolii si a educatiei muzicale in scoli. Noi ii invatam pe copii cum e cu modul mixolidian, in general gramatica muzicala. Copilul nu are nevoie de asa ceva.

Trebuie sa asculte muzica si maximum sa stie sa deosebeasca un Mozart de un Beethoven sau de un Enescu, trebuie sa aiba sentimentul capodoperei. In bagajul lui de cunostinte trebuie sa fie 20-30 de lucrari. Sa faca legatura intre muzica si filosofie, muzica si literatura...

Din acest punct de vedere, Radiodifuziunea Romana face mult, dar trebuie sa existe o tactica generala. Toata viata am tinut la legatura intre radiouri si televiziuni.

Este momentul ca emisiuni precum concertele Bernstein sa capete un duplicat romanesc. Si exista forte. Tot timpul ma gandesc la asta. Nu eu am vocatia sa o fac, nimeni dintre noi nu poate fi un Bernstein.

Dar doi-trei oameni se pot alia, pot face 12-14 asemenea filme care sa fie la indemana elevilor si sa-i atraga spre Marea Muzica. Numai acustica, nu zgomot, nu ritmica, nu biologism... ci muzica avand rolul de meditatie, de liniste, de suport filosofico-moral pentru un tanar.

Din aceasta cauza tin ca un fundamentalist la Bach si la marile valori. Mereu mi se citeaza cuvintele lui Enescu: "Muzica usoara ? Da, dar buna". Nu prea inteleg eu ce voia sa spuna el cu asta. Probabil Enescu se referea la Johann Strauss si la farmecul deosebit al partiturilor sale.

Dar muzica mare e muzica care duce spre intelegerea noastra, spre intelegerea lumii, si asta nu poate veni decat din partiturile uriase pe care le-a creat ultimul mileniu si care trebuie cunoscute, de la Monteverdi la Mozart si de la Beethoven la Sostakovici.