"Nu sunt sef de santier!” - a raspuns cat se poate de corect primul-ministru la noua provocare lansata, prin intermediul televiziunilor, de seful statului. Oprindu-se la Maracineni la intoarcerea din Bucovina, Traian Basescu a tinut sa puncteze ca el este singurul care s-a ocupat constant de reconstructia podului ce leaga Moldova de Muntenia.

Salutam preocuparea presedintelui, dar ne intrebam totodata daca va proceda la fel cu celelalte poduri care au cazut. Oare oltenii vor beneficia si ei de aceeasi grija prezidentiala ca moldovenii, dupa inundatiile din ultimele zile ce au ingreunat mult accesul spre Valcea si Gorj?

Nu punem la indoiala preocuparea presedintelui pentru toate regiunile tarii. Am tinut doar sa evidentiem riscurile cantonarii intr-un singur punct geografic atunci cand tara are nevoie de o viziune de ansamblu. Si are nevoie acum mai mult decat oricand, pentru ca infrastructura sta sa cada.

Neglijenta si furturile din primii 15 ani ai tranzitiei au contribuit in egala masura cu viiturile la cedarea podurilor si a soselelor, la disparitia satelor si a bietelor case din chirpici din satele noastre atat de pitoresti si de sarace.

Problemele de fond nu se rezolva prin vizite repetate la santiere din partea sefului statului si primului-ministru, ci prin lansarea unei politici de reconstructie bine gandite. Problema cea mai grea la ora actuala este ca, pentru a gandi si a pune in practica o politica de reconstructie a Romaniei, presedintele si primul-ministru trebuie sa faca echipa - ceea ce nu se intampla.

De aproape doua saptamani, intre Traian Basescu si Calin Popescu-Tariceanu se desfasoara un razboi rece, cat se poate de public. Cei doi nu-si vorbesc decat prin intermediul televiziunilor, ceea ce este mai rau decat daca s-ar certa.

Fiecare are dreptatea lui: sanatatea este prost condusa si conserva mecanismele clientelare si de concentrare a puterii in mainile catorva personalitati, iar vama colcaie de coruptie. Ambele se afla in ograda liberalilor. Pe de alta parte, nici politia de frontiera nu sta prea bine, desi presedintele nu ne spune acest lucru, poate pentru a-l menaja pe colegul sau Vasile Blaga.

Impartasim exasperarea sefului statului fata de lipsa de vointa politica reformatoare in domeniul sanatatii, dar ne intrebam daca problemele se rezolva prin ruperea puntilor dintre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria.

Metaforic vorbind, atat presedintele, cat si primul-ministru sunt sefi de santier: ei ar trebui sa conduca impreuna operatiunile de reforma si refacere a tarii, a sistemului economic, sanitar, juridic, energetic, a infrastructurii. Constatam insa ca energiile politice se irosesc fara ca santierul sa progreseze.

Din perpetuarea acestor conflicte deducem ca presedintele incepe sa-si piarda, daca nu a facut-o deja, increderea in posibilitatea unei refaceri a cuplului de succes Basescu-Tariceanu.

Un semnal in acest sens a fost dat si de declaratiile Monei Musca la Realitatea TV, potrivit carora dialogul dintre cei doi este frant, iar coalitia nu va functiona pentru inlaturarea domnilor Nastase si Vacaroiu din fruntea Camerelor parlamentului.

Legand aceste declaratii de demisia doamnei Musca si de refuzul presedintelui de a se intalni cu liderii Aliantei, incepem sa descifram un plan mai amplu de marginalizare a premierului si a acelor liberali care-l sustin prin schimbarea raportului de forte in Alianta.

Se vorbeste pe culoare despre posibilitatea ca PD sa absoarba sub umbrela „populara” mai multe segmente de nemultumiti din diferite partide, subrezind pozitia PNL. Nu stim ce baza reala au aceste speculatii, dar sigur au o baza logica: nu este firesc ca presedintele sa fi lansat razboiul la scena deschisa cu premierul fara sa fi avut un plan politic prealabil.

Tensiunea din relatiile premier-presedinte nu poate dura la nesfarsit, situatia va trebui transata la un moment dat.

Nu stim deocamdata daca rezolvarea situatiei va fi la fel de constructiva pe cat se anunta de demolatoare. Vedem doar ca sefii de santier nu colaboreaza, iar santierul sta pe loc. Parca altceva ne-am dorit in decembrie 2004.