Fiindca nu prea pricep ce se intampla in Alianta - si ce pricep nu-mi place, fiindca exala tot felul de miasme, de la interese oculte la diversiune pe fata - voi starui asupra a ce ar trebui sa uneasca, nu sa dezbine: inlocuirea presedintilor celor doua Camere.

Nu e un scop nobil, ca reformarea Justitiei, nu isca valuri de entuziasm, ca trasul in teapa al coruptiei, nu suscita avanturi romantice, ca iluzia "revolutiei portocalii", dar e o miscare politica utila, si se cuvine sa-i acordam intelegerea cuvenita.

Unul dintre argumentele frecvent invocate pentru a arunca in derizoriu tema schimbarii presedintilor celor doua camere este aceea ca ei nu pot face mai nimic care sa incurce guvernul. E si nu e asa.

Cu ochii la Catavencu, n-am fost indeajuns de atenti la clopotelul lui Trahanache, la tehnica cu care ii zapaceste pe vorbitori cerandu-le, nu-i asa, sa aiba putintica rabdare - pe scurt, la modul in care un presedinte de sedinta, indiferent ca e Conu' Zaharia la intrunirea electorala sau Ion Iliescu la CPUN - poate da peste cap toate socotelile adversarului politic.

Asa cum functionarea corecta a justitiei poate fi paralizata prin acumularea viciilor de procedura - indiferent ca provin din rea intentie sau din simpla mentalitate militieneasca, intai arestezi, pe urma storci probele - tot asa si activitatea parlamentara poate fi intarziata prin acumularea de sicane si manevre procedurale extrem de eficace ca instrument de sabotare.

Dnii Vacaroiu si Nastase se deosebesc in foarte multe privinte, dar fiecare in stilul lui are si abilitatea, si reaua credinta cerute de situatie.

Liderii Aliantei invoca adesea argumentul reprezentarii in relatie cu inaltele oficialitati care viziteaza Romania. Argumentul poate parea frivol doar daca nu avem reprezentarea exacta a acestor vizite oficiale. Orice sef de stat, prim ministru, ministru de externe care vine in Romania - ca sa nu mai vorbim de delegatiile parlamentare - are o intrevedere cu presedintii Camerelor.

Am avut nu odata privilegiul de a participa la asemenea intalniri. In Cehia, presedintele Camerei era din tabara adversa presedintelui Havel, si n-am sa uit niciodata cantitatea de insinuari piezise si perfide pe care le-am auzit vreme de o jumatate de ceas. Iarna nu-i ca vara, si nici Basescu nu e Havel - in vreme ce dl Nastase este si noaptea-n somn de o perfidie plusquam punica.

Argumentul pe care nu l-am prea auzit este acela ca presedintii celor doua Camere au o influenta informala, ca sa nu zic mai rau, prin insusi faptul ca incarneaza continuitatea.

Pentru functionarimea masiv pesedizata, ei sunt acolo, neclintiti si amenintatori ca umbra tatalui lui Hamlet, semnul fatidic al faptului ca guvernarea Aliantei DA e provizorie si superficiala, un simplu accident de parcurs care va fi corectat cu proxima ocazie. Pentru popor, ce se vede e ce se da: tot dnii Nastase si Vacaroiu sunt in frunte.

Dincolo de valoarea inefabil electorala a acestei imagini, exista o valoare mult mai consistenta: telefonul scurt, interventia, traficul de influenta.

Intre 1996 si 2000, dl Vacaroiu nu era la putere in sens tehnic, dar, o vreme vice-presedinte al Senatului si fost prim ministru, a dispus tot timpul de parghii, informatii si influenta care i-au permis nu numai sa-si atribuie sistematic si mincinos meritul a tot ce facea guvernarea CDR in folosul constituentei sale, judetul Arges, ci si sa faca cea mai mare si mai necurata afacere (stiuta) din

viata lui, faimoasa banca de investitii. Daca examinam componenta consiliilor de administratie de la BID, plus FNI, BIR si alte tepe, vom vedea cat de prosper si de influent poate fi si din opozitie, nu doar din majoritate, un demnitar PSD.

Un alt argument este acela al puterii efective a presedintilor celor doua Camere in caz de criza. Nu cred ca PSD e atat de inconstient, incat sa-si imagineze ca l-ar putea demite prin referendum pe Traian Basescu. Dar de destabilizat - abia asteapta, si ar incerca si azi sa arunce tara in haos de dragul de a-l face sef de stat pentru cateva luni macar pe Vacaroiu.

Iar alegerile anticipate pot fi blocate, intarziate si devin oricum o afacere destul de penibila cand depind, constitutional, nu doar de votul suicidar al parlamentarilor, ci si de acordul, fie el si consultativ, al celor doi presedinti ai Camerelor, in balanta cu vointa presedintelui tarii.

De aceea, Alianta e obligata acum sa corecteze eroarea strategica a lui Basescu dintre cele doua tururi, cand a refuzat emfatic orice negociere politica si si-a incredintat soarta - sindrom recurent - poporului. Daca ar fi negociat la timp, daca parlamentarii Aliantei nu s-ar fi retras - stupid - de la vot, nu se trezeau cu Nastase si Vacaroiu pe cap. Asa ca aveti putintica rabdare, stimabililor.