La Constanta, Mircea Sandu n-a parasit tribuna oficiala in minutul 80, asa cum obisnuia s-o faca, dand dovada de lasitate, la fiecare meci sustinut de echipa nationala in Bucuresti. Teama ca ar putea da nas in nas cu o masa de suporteri nemultumiti nu exista, teoretic, la aceasta partida.
Inainte sa programeze disputa cu Andorra in orasul de la malul marii, Nasu’ s-a asigurat de fidelitatea galeriei constantene. Totodata, Sandu s-a bazat pe convingerea ca, in afara Capitalei, doar Timisoara dispretuieste echipa federala.
Realitatea care i s-a developat miercuri seara lui Sandu a fost crunta: si „marinarii” vor sa-l vada plecat din fruntea fotbalului romanesc. Acum cateva luni, Sandu anuntase ca nu va mai candida la alegerile prezidentiale programate in iarna la FRF, dar in ultima perioada a dat semne ca s-a razgandit.
„O sa ajungi ca Iliescu!”
La partida de miercuri, seful federatiei a plecat degajat de la „oficiala”, dupa ce a auzit fluierul final al arbitrului. Daca ar fi stiut ca, intersectandu-se cu suporterii la iesire, va avea de patimit, probabil ca ar fi „sters-o” mai devreme. Dupa joc, camerele de luat vederi l-au focalizat pe „Nemuritorul” de la FRF, iar reporterii l-au inconjurat.
„Andorra este cea mai urata echipa pe care am intalnit-o”, a ingaimat Sandu. A mai apucat sa raspunda la o intrebare, dupa care fanii aflati in dreptul tribunei oficiale au inceput sa-l apostrofeze. Treptat, protestele s-au intetit.
„Bulgarele” s-a rostogolit, provocandu-i serioase palpitatii locatarului de la „Casa Fotbalului”. Acuzele l-au coplesit din toate partile, fara ca el sa le poata stavili.
„Da-ti demisia, comunistule!”, „Pleaca!”, „O sa ajungi ca Iliescu!”, „Huo, Ceausescule!”, „Lasa-ne sa ajungem in Europa!” si „Ne-ai nenorocit!” au fost doar cateva dintre „urarile” adresate fostului atacant de la Sportul Studentesc.
Fuga de multime
Stupefiat, Sandu a cautat cu disperare iesirea de serviciu. In jurul sau, agentii de paza facusera deja un zid viu, protejandu-l de furia contestatarilor. Cativa l-au imbrancit pe liderul federatiei, a carui singura preocupare era sa mareasca pasul spre zona vestiarelor. N-a mai ajuns la echipa.
Intre timp, in mare viteza, o masina trimisa de ciracii sai l-a „pescuit” salvator din mijlocul multimii. Numai ca, ghinion, accesul automobilului spre poarta stadionului era blocat de oameni. Grabit sa iasa din incercuire, soferul n-a mai intors masina, preferand s-o conduca cu spatele pana la vestiare, de unde tocmai venise!
Lumea a inceput sa alerge dupa automobilul care incepuse sa semene cu elicopterul ce, in decembrie '89, isi lua zborul de pe fostul sediu al Comitetului Central al PCR.
