Presedintele PSD, Mircea Geoana, le-a propus colegilor sai, prezenti la reuniunea de la Bran, un cod de conduita intern, spun surse din partid. Propunerea a fost primita cu oarecare rezerva, dar Geoana nu a renuntat si le-a dat-o pesedistilor tema pentru acasa.

Mircea Geoana ar fi vrut ca acest cod sa spuna foarte clar pana unde pesedistii cu probleme la Parchet pot fi tinuti in brate de partid si de unde intervine “responsabilitatea individuala”.

Desi ar fi avut un caracter general, initiativa i-ar fi vizat direct pe Dan Ioan Popescu si pe Miron Mitrea, care au probleme, zilele acestea, cu Parchetul. Cei doi nu au fost prezenti la intalnire.

De aceea, discutiile au incercat sa se plaseze in zona generalitatilor, pentru a nu se specula ca ar avea loc o conspiratie impotriva celor doi grei ai PSD. “Nici macar nu s-au pronuntat numele lui DIP sau Mitrea”, spunea unul dintre cei prezenti. Ideea de a se crea un nou document “moral” in PSD a fost respinsa deschis de unii pesedisti.

De pilda, potrivit surselor citate, secretarul executiv, Dan Mihalache, le-ar fi atras atentia colegilor sai ca “PSD confunda partidul cu statul” si ca “numai pe vremea PCR dadeai socoteala in fata partidului pentru faptele imorale pe care le savarseai”.

Contactat, ieri, telefonic, Dan Mihalache a declarat ca problema codului etic a fost “atinsa” doar in treacat, fara a se lua o decizie in sensul redactarii lui.

Secretarul executiv al PSD a confirmat ca, in opinia sa, exista destule instante si practici cu rol moral in PSD, cum ar fi procedura autosuspendarii in caz ca exista suspiciunea de coruptie sau comisia de etica.