Directiile Finantelor Publice din judetele Dolj, Ilfov, Prahova, Sibiu si Teleorman au aprobat in perioada 2001-2003 rambursari ilegale de TVA in valoare de 374,4 miliarde lei. Suma reprezinta peste 95% din valoarea totala de 393,1 miliarde lei, rezultata din 27 operatiuni de rambursare efectuate de 21 de agenti economici.

In cele mai multe cazuri, "grupurile infractionale" au simulat achizitionarea de utilaje industriale, linii tehnologice sau imobile si, ulterior, au solicitat rambursarea TVA aferenta valorilor "platite" furnizorilor.

A doua metoda a presupus efectuarea unor operatiuni fictive de export, dupa care solicitantii de rambursari au pretins si primit TVA pentru operatiunile pe care pretindeau ca le-au facut.

Spre exemplu, potrivit Curtii de Conturi, societatea Baril SA Craiova a achizitonat o locomotiva uzinala diesel fabricata in 1987 pentru care a pretins ca a platit firmei Litz Comimpex SRL Voluntari - firma fantoma, suma de 117 miliarde lei, in conditiile in care o locomotiva cu acei parametri tehnici nu costa mai mult de 20 miliarde lei.

De fapt, aceasta fusese cumparata de la firma Apolodor SA Turnu Severin care era controlata de acelasi grup de interese ca si Baril SA. Prin aceasta operatiune, firma a castigat 25 miliarde de lei.

Controalele fiscale s-au facut superficial

Cauza rambursarilor ilegale de TVA o constituie modul in care operatiunile au fost verificate de catre Directiile Generale ale Finantelor Publice din judetele respective. Acestea au controlat formal si superficial circuitul fiscal si economic al solicitantilor, nu au furnizat celorlalte directii informatii clare si in timp util privitoare la agentii economici implicati.

Statul returneaza agentilor economici TVA platita de acestia furnizorilor lor, pentru produsele, serviciile si lucrarile inglobate in marfa exportata sau pentru investitiile facute. Desi definitivat in octombrie 2004, Curtea de Conturi a dat publicitatii rezultatele controlului de abia zilele trecute.