Asociatia Iubitorilor Valsului "Johann Strauss" din Romania organizeaza, la Ateneul Roman si la Palatul Cotroceni, in perioada 21-27 august, a patra editie a Festivalului "Johann Strauss".

Sub bagheta dirijorului austriac Michael Dittrich, Orchestra Filarmonicii "George Enescu" va deschide festivalul maine, la Ateneul Roman, cu un concert de valsuri de Johann Strauss si Carl Michael Ziehrer.

Scotianul Donald MacKenzie va sustine, luni, un recital de orga, iar marti vor fi decernate premiile de excelenta, in Sala de concerte a Muzeului Cotroceni, care va mai gazdui vineri, 26 august, o seara de muzica vieneza care ii va avea ca solisti pe soprana Pauline Pfeffer si pe tenorii Peter Widholz si Matei Nicolescu.

Ceremonia de inchidere va avea loc sambata, la Ateneul Roman, concertul de gala fiind dirijat de Iosif Ion Prunner.