Seninatatea cu care Suveranul Pontif l-a intrebat pe cel mai celebru fotbalist al secolului XX cum il cheama, ce meserie are si daca e cumva brazilian mi-a provocat o bucurie nemaipomenita, caci intimplarea demonstra ca nu-i obligatoriu sa fii oaie chiar daca pasti pe aceeasi pasune cu o turma de oi si ca poti
trai in vacarmul lumii fara sa te lasi contaminat de zgomotul si furia vremurilor.
Nu-i loc de compatimire in cazul batrinului si necunoscutului Pelé, caci, la cita fericire a adus omenirii cu picioarele sale de aur, are oricum asigurat pe lumea ailalta un loc in strana ingerilor, poate chiar la dreapta Papei Benedict al XIV-lea, care, spre deosebire de predecesorul sau polonez, n-a lovit niciodata vreo minge, de frica sa n-o
doara.
Pastrind proportiile si intrind pe un teren comunal, pe cit de celebru ma socoteam eu pe soselele patriei, fusei lovit intr-o zi la lingurica trufiei, cind, in dreptul localitatii Maglavit, patii o rusine demna de povestit.
Luind in masina un amarastean ce facea disperat semne cu mina si intrebindu-l, asa, intr-o doara, daca stie cine sunt, tipul mi-a raspuns fara sovaiala: „Daca ma uit la dumneata, eu zic ca esti nea Costel din Cusmir, care are moara la capatul satului“.
Obisnuiti sa fim gidilati de admiratori din toate pozitiile, nu ne inchipuim in prostia noastra fudula citi crestini traiesc linistiti fara sa se raporteze la noi si-n universul carora nu valoram nici cit o ameoba sau, in cel mai fericit caz, existam doar intruchipindu-l pe nea Costel din
Cusmir.
La aceasta amara si jalnica destainuire, as adauga o lingurita de dulceata, ce intoarce putin pe dos morala fabulei, amintindu-va patania conului Paleologu, care, declinindu-si numele la o intilnire cu Suzana Gidea, presedinta Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste, a fost apostrofat pi loc de
ministresa: „Draguta, te-am intrebat cum te cheama, nu ce meserie ai“.
