Operatorul portughez Portugal Telecom negociaza cu Guvernul de la Atena achizitionarea unui pachet minoritar de 10% din actiunile grupului grec OTE, care detine in Romania principalul operator de telefonie fixa Romtelecom si indirect, compania de telefonie mobila Cosmorom. OTE este lider pe piata greaca pe segmentele de telefonie fixa si mobila, relateaza publicatia portugheza "Expresso".

Potrivit sursei citate, Portugal Telecom dispunde de fonduri pentru achizitii de un miliard de euro, care ar putea fi folosite pentru preluarea unei participatii la OTE. Statul grec detine 46% din actiunile OTE.

Publicatia electronica Telecom Finance relateaza, citand surse din piata, ca guvernul elen pregateste vanzarea unui pachet minoritar de actiuni la OTE, care ar putea cuprinde in jur de 10% din actiunile operatorului.