Din documentele aflate la Parchetul Inaltei Curti si la Directia Antidrog a IGP reiese ca operatiunea nu a primit acceptul autoritatilor judiciare venezuelene. Acestea au fost informate de politie, dupa cum au fost informate si au acceptat colaborarea atat politia franceza, cat si DEA.

In conditiile in care cererea de comisie rogatorie semnata de procurorul Flavius Craznic a fost respinsa, cum si-au permis anchetatorii romani sa-l trimita pe colaboratorul Petre Dumitrescu in misiune?

CONTRA-ARGUMENTE. In comunicatul remis ieri redactiei, IGP mentioneaza: "Din primele verificari rezulta faptul ca toate activitatile desfasurate in cauza penala s-au realizat in conformitate cu legislatia interna si internationala sub supravegherea si cu autorizarea Parchetului, acuzatiile aduse fiind nefondate".

Punem la indoiala aceasta sustinere, intrucat operatiunea a debutat in ilegalitate din motivul sus-mentionat. De asemenea, ordonanta emisa recent de un procuror al Parchetului Inaltei Curti contine alte argumente ca ofiterii de politie au procedat in afara legii.

In baza acestei ordonante, doi din cei trei ofiteri sunt anchetati in prezent de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism. Al treilea, personaj cu un trecut deloc curat, nu are, potrivit primelor cercetari, legatura directa cu presupusul furt al cocainei.

Va prezentam integral continutul ordonantei, precum si aspecte bizare din afacerea judiciara in care Petre Dumitrescu a fost acuzat de trafic de droguri. In prezent, Petre Dumitrescu a fost eliberat de magistratii bucuresteni, care au constatat insuficienta probelor administrate impotriva sa.

CONFIRMARE

"Parchetul din Venezuela a comunicat autoritatilor romane si franceze refuzul colaborarii ofiterilor specializati si al Parchetului din Venezuela cu privire la cazul respectiv" - comunicat IGPR

Doi politisti, cercetati pentru furt de droguri

Ordonanta:

ION ADAM, procuror la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de urmarire penala si criminalistica;

Examinand dosarul nr. 267/P /2005 privind denuntul detinutului Dumitrescu Petre cu referire la CRAZNIC FLAVIUS – procuror- sef serviciu in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin care se arata ca acesta a comis faptele de neglijenta in serviciu, prev. de art. 249 din Codul penal, precum si denuntul formulat impotriva inspectorilor de politie P.P. si B.M.,

invinuiti de trafic de droguri si fals intelectual, fapte prevazute de art. 2 din Legea 143/2000 si art. 289 din Codul penal,

CONSTAT:

Dumitrescu Petre arata ca in luna decembrie 2002, in baza autorizatiei emisa de procuror, s-a deplasat in Venezuela pentru procurarea unei cantitati de cocaina care sa fie transportata in Romania, fiind emisa in acest sens autorizatie de livrari supravegheate.

Petentul urma sa desfasoare activitatea in colaborare cu trei investigatori din cadrul IGP – D.G.C.C.O.A., potrivit autorizatiei.

La data de 3.12.2002, Dumitrescu Petre a plecat in Venezuela si a revenit la scurt timp in tara cu avionul, aducand 6 kg cocaina, pe care a predat-o in Aeroportul Otopeni inspectorului principal de politie P.P., in autorizatie fiind numit "PEPI". Politistul nu a fost insotit de colegii sai sau alte persoane.

Colaboratorului i s-a refuzat decontarea cheltuielilor facute cu ocazia deplasarii in Venezuela, fiind indrumat de la parchet la politie si invers si cu aceasta ocazie afla ca politistul a sustras cele 6 kg de cocaina, negand primirea lor.

Apreciaza Dumitrescu Petre ca procurorul se face vinovat de neglijenta in serviciu fiindca nu a venit la Aeroportul Otopeni sa preia stupefiantele si astfel a permis politistului corupt sa-si insuseasca cele 6 kg de stupefiante.

– Cu privire la fapta de neglijenta in serviciu, urmeaza a se dispune neinceperea urmaririi penale.

Petentul a avut calitatea de colaborator al investigatorilor acoperiti si nu al procurorului si numai din ignorarea prevederilor legale acesta considera ca procurorul avea obligatie sa-l intampine la aeroport.

De asemenea, decontarea cheltuielilor de deplasare in Venezuela este o problema a organului care l-a trimis in misiune si nu a procurorului care a autorizat procurarea substantei stupefiante. Intre petent si reprezentantul parchetului nu a existat nici un raport juridic direct care sa genereze obligatii de serviciu sau pecuniare.

Din denuntul colaboratorului Dumitrescu Petre, precum si din declaratia acestuia din 23.02.2005, rezulta ca in luna decembrie 2002, a incheiat cu succes misiunea autorizata de procuror in vederea descoperirii activitatii infractionale si identificarii persoanelor traficanti de droguri, in care scop a procurat si prin livrare supravegheata a adus in Romania la data de 14.12.

2002 cantitatea de 6 kg cocaina. La Aeroportul Otopeni a fost intampinat de investigatorul acoperit, inspector principal de politie P.P., care a primit de la Dumitrescu Petre cele 6 kg de cocaina.

Potrivit autorizatiei nr. 271/D/ 2002 din 18.11.2002 a Sectiei de combatere a criminalitatii organizate si antidrog din cadrul PICCSJ, drogurile procurate urmau a fi predate de indata la Directia Evidenta Operativa.

Livrarea supravegheata privind cocaina este autorizata a se efectua in timp de 60 de zile (de la 18.11.2002-15.01.2003), cand rezultatul activitatii, precum si orice incident urmau a fi prezentate de indata Sectiei de combatere a criminalitatii organizate si antidrog din PICCSJ.

Contrar dispozitiilor date de procuror prin autorizatie, dupa trecerea unui timp de un an de zile, lucratorul de politie acuzat ca si-a insusit cantitatea de 6 kg cocaina intocmeste un referat superficial prin care propune clasarea lucrarii.

Sesizarile facute de Dumitrescu Petre prin care acuza pe inspector principal P.P. de comiterea unor fapte penale grave sunt solutionate tot de acesta din urma, care a intocmit si semnat un referat cu propunerere de clasare a lucrarii nr. 281432/2004.

La data de 17.12.2002, investigatorii acoperiti Pepi si Vali din cadrul D.G.C.C.O.A. au intocmit si semnat un proces-verbal, act neadus la cunostinta procurorului, din care rezulta ca s-au intalnit cu colaboratorul Rodriguez intors din Venezuela si care a informat ca nu a adus cocaina.

Si acest act este suspect si neprocedural.

Potrivit art. 22 (2) din Legea nr. 143/2000, actele incheiate de politisti si colaboratorii acestora, prevazute la alin. (1), pot constitui mijloace de proba. Prin urmare procesul-verbal din 17.12.2002 trebuia sa fie semnat si de colaborator.

Colaboratorul fiind persoana autorizata in vederea descoperirii activitatilor infractionale si identificarii persoanelor implicate in astfel de activitati, urma sa prezinte un raport, un act oficial din care sa rezulte activitatea desfasurata, ori un astfel de act nu ar fi fost potrivit hotararii infractionale de insusirea celor 6 kg de cocaina.

Motivarea cu lovitura de stat din Venezuela, care ar fi impiedicat procurarea drogurilor, este neverosimila, fiind cunoscut faptul ca, in astfel de imprejurari, activitatile infractionale sunt amplificate.

Sectia de combatere a criminalitatii organizate si antidrog a emis autorizatiile nr. 270/D/2002, 271/D/2002 si nr. 272/D/2002, necesare efectuarii tuturor operatiunilor, a solicitat, prin cererea de comisie rogatorie, sprijinul autoritatilor judiciare competente din Franta, a fost incunostintata D.E.A. Viena, autoritatile competente din Venezuela, autoritatile vamale romane etc.

Lucrarea a fost clasata si arhivata la B.D.S. in urma unei succinte adrese a D.G.C.C.O.A. – Serviciul Narcotrafic cu nr. S.107490/ B2/S1 M.H. din 18.03.2002. Aparent, aceasta adresa nu are nimic comun cu intreaga documentatie care s-a efectuat la acelasi organ de politie sub alt numar, respectiv nr. 104953/B1/S1/P.D. din 18.11.2002, numar de lucrare prevazut in autorizatiile emise de procuror.

Din referatul din 30.04.2004 intocmit de procuror-sef serviciu Craznic Flavius si confirmat de conducerea Sectiei de combatere a criminalitatii organizate si antidrog rezulta ca in mod oficial nu s-a confirmat sau infirmat daca Dumitrescu Petre a plecat sau nu cu droguri din Venezuela sau ca a avut sau nu droguri asupra lui la Paris, atunci cand s-a intors in Romania (14.12.2002).

Rezultatul negativ al unor verificari (nu s-a primit raspuns la comisia rogatorie) obtinut neoficial, nu este de natura a nu da curs denuntului penal, formulat de Dumitrescu Petre cu privire la savarsirea infractiunilor de trafic de droguri, prev. de art. 2 din Lega nr. 143/2000 si fals intelectual privind pe inspector principal de politie P.P. si inspector principal de politie B.M.

Denuntatorul este o persoana instruita (are studii superioare), cu vasta experienta privind lumea interlopa si constient de posibilitatea verificarii exactitatii afirmatiilor sale facute prin denunt.

Fata de cele constatate, se impune disjungerea si declinarea competentei in favoarea Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, in vederea efectuarii urmaririi penale privind pe cei doi lucratori de politie.

Avand in vedere cele expuse,

DISPUN:

Neinceperea urmaririi penale privind pe procurorul sef serviciu FLAVIUS CRAZNIC, pentru infractiunile prevazute de art. 249 si art. 266 alin. 2 Cod penal

Disjungerea cauzei si declinarea competentei in favoarea Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism privind pe P.P. si B.M., vizati de savarsirea infractiunilor prev. de art. 2 din Legea nr. 143/2000 si art. 289 Cod penal, spre competenta solutionare.

Cheltuielile judiciare raman in sarcina statului.

Procuror, Ion Adam

14 iulie 2005

In haznaua unei anchete

Pe masura ce rasfoim rechizitoriul intocmit gruparii de traficanti de ecstasy in care a fost inclus Petre Dumitrescu, apar niste ciudatenii ce-ar trebui sa atraga atentia unor procurori inspectori. Numai sa-i puna cineva sa caute.

E drept, niste ofiteri de la UM 0962 au aflat detalii interesante, dar nu suntem siguri ca rapoartele lor au urmat drumul spre factorii de decizie, astfel incat sa produca si rezultate. N-au produs, asta-i limpede. Inca sunt rapoarte si note care ajung in cosul de hartii, de cand WC-urile unor institutii au inceput sa fie improspatate cu hartie igienica.

CIUDATENII. Asadar, in vara lui 1993, in Romania au intrat aproape 5.000 de comprimate de ecstasy. Politia Ilfov si ofiteri ai UM 0962, plus procurori au pus mana pe droguri si pe cei doi carausi: Kertesz Zoltan (foto) si Bologh Karoly. Expeditorul din Ungaria, Iordache, n-a fost prins, pentru ca nu era in tara.

In urma probelor administrate a fost retinut Dumitrescu Petre, personaj central in povestea asta, acuzat ca i-ar fi trimis lui Iordache marfa care a intrat in tara. Sunt adusi la Bucuresti cei doi traficanti, e arestat Dumitrescu.

Presa percuteaza, de regula, la comunicatele emise cu emfaza de autoritati: a fost prins cutare, uite marfa, uite banii, uite si niste secvente filmate cu incatusarea, daca vreunul opune rezistenta e cu atat mai palpitant, merge si la TV, vai ce buni suntem. Urmarea? Sfarsitul cine-l mai asteapta? Il mai stie cineva? Pai il stim noi si vi-l impartasim, asa cum se prezinta, la zi:

Kertesz Zoltan e adus la Parchetul Curtii de Apel Bucuresti, la cateva zile dupa prinderea lui, pentru a fi audiat de procuror. Potrivit rechizitoriului, dar si altor documente aflate in posesia noastra, Zoltan era cel ce tinea legatura cu furnizorul drogurilor, Iordache. Celalalt, Balogh, era un fraier de sofer. Ce se intampla in Parchet? Zoltan fuge? Cum? Nici dracu’ n-a lamurit inca.

Escorta politiei intra la procuror, el iese la pas din Parchet. Si tup, peste granita! Caraghioslacul evadarii a trezit neincrederea unor ofiteri care au formulat suspiciunea ca Zoltan ar fi fost lasat sa fuga, cu toate riscurile, pentru ca stia prea multe. Sau pentru ca marturia lui, cand ar fi fost facuta in fata judecatorilor, ar fi incurcat niste socoteli de culise.

UN FAS. Acum Zoltan Kertesz (urmarit general si international, il gasiti pe site-ul IGPR, fara semnalmente, cine-l vede sa spuna unde e si patria va fi recunoscatoare, bla, bla) e bine mersi peste hotare. Cum a iesit asa repede din tara? Mister, ca la Priplata...

Balogh, amaratul de sofer, a fost pus in libertate de instanta.

Dumitrescu, personajul nostru, a fost pus in libertate de instanta, daca nu ne inselam, pe motiv de "subtirime" a probelor.

Ce-a mai ramas din dosarul instrumentat de un procuror? O sa vedem la finalul procesului, care deja dureaza de un an jumate. Ce se intampla azi in spatele dosarului? Presupuse legaturi neprincipiale intre procurorul care s-a ocupat de caz si fix unul dintre politistii suspectati ca au pus botul la cocaina de buna calitate, adusa din Venezuela, in decembrie 2002, de Petre Dumitrescu.

Acea cocaina care n-a mai ajuns la camera de corpuri delicte... Cine ridica, ma rog, capacul de pe haznaua asta, sa-si puna masca de gaze!