Ieri am primit la redactie un mesaj telefonic plin de semnificatii. Dupa articolul nostru de sambata, in care sedintele de demascare organizate in anii '50 in universitati erau povestite de martori si victime ale evenimentelor, o doamna profesoara din Bucuresti, exmatriculata la randu-i din facultate in acea perioada, ne-a spus ca vrea sa ne vorbeasca.
Nu este pentru prima data cand, dupa un articol, persoane care au legatura cu povestea se declara gata sa aduca date si explicatii suplimentare. De data aceasta, motivatia doamnei profesoare a fost una speciala. Redau din memorie: „Pana acum mi-am vazut de viata mea. Acum nu mai pot sa tac. Trebuie sa va spun tot ce am vazut atunci, in amintirea colegilor exmatriculati si arestati”.
Ei bine, aceasta este una dintre cele mai mari satisfactii pe care ti le poate aduce munca de jurnalist: atunci cand, dupa randurile scrise de tine, cineva inceteaza sa-si mai vada doar de propria viata. Prin marturiile lor, astfel de oameni ajung sa influenteze in bine destinele celorlalti.
Si iata ca tot mai multi oameni nu mai vor sa-si vada de vietile lor. In editia de azi a EVZ puteti citi opiniile unor jurnalisti respectati, onesti si credibili, despre ceea ce se va intampla azi la Clubul Roman de Presa. Unii dintre ei ar fi putut foarte bine sa-si vada de vietile lor.
Dar si-au asumat riscul unor animozitati sau chiar ciocniri cu propriii patroni ori directori care azi se aduna in Casa Scanteii ca sa ne judece.
Tot ieri, am primit la redactie apelul unei organizatii de tineri juristi care se declara gata sa lupte impotriva grupurilor de interese ce manevreaza justitia, din interiorul sistemului sau din invatamantul superior juridic. Si ei puteau sa-si vada de vietile lor si sa-si ridice carierele pe taceri si compromisuri.
Adevarul este ca Romania - acea Romanie pe care cei mai multi ne-o dorim - are nevoie de cat mai multi oameni care sa nu-si mai vada doar de vietile lor. Cu cat vor fi mai multi, cu atat vietile personale ale fiecaruia dintre noi vor fi cu adevarat implinite.
Degeaba ai o viata privata multumitoare, o cariera, o stare materiala de la decent in sus, o familie unita si un grup de prieteni buni, daca viata sociala este invadata de mizerie, de minciuna si de impostura.
Viata ta, a mea si a lui nu inseamna numai ce se intampla intre cei patru pereti de acasa si de la slujba. Degeaba traiesti intr-un palat de clestar inconjurat de munti de gunoaie. Tot in mizerie iti duci zilele.
Poti, asadar, sa iesi si sa vorbesti, incetand sa-ti mai vezi de propria viata. Sau poti sa inghiti in continuare si sa taci. Ai de ales. Dar nu uita: daca veti tacea acum, vei tacea pe vecie.
