Romania ocupa primul loc in Europa in ceea ce priveste disponibilizarile si locul trei in privinta numarului de locuri de munca ce urmeaza sa fie create in perioada urmatoare, informeaza un buletin trimestrial al Centrului European de Monitorizare, European Restructuring Monitor.

In al doilea trimestru al anului, Romania a anuntat o dinamica-record a locurilor de munca pentru perioada urmatoare, dinamica ce nu este depasita decat de cea a Marii Britanii. Astfel, circa 33.000 de persoane, majoritatea bugetari, vor fi concediate, intrucat marile intreprinderi din industrie, sau cele in curs de privatizare, se restructureaza.

Alte 20643 de noi locuri de munca vor fi create insa, in special ca urmare a investitiilor straine noi in sectorul de productie, arata raportul ERM.

Romania ocupa primul loc din Europa in ceea ce priveste ponderea locurilor de munca ce vor fi restructurate in economie, pe baza articolelor de presa publicate in al doilea trimestru al anului, arata o analiza a European Restructuring Monitor( ERM).

Cu 34,79 de locuri de munca pierdute la 10.000 de angajati, la o distanta considerabila de celelalte tari cu exceptia Marii Britanii si Germaniei, economia romaneasca va fi afectata cel mai mult de programele de restructurare, arata studiul. In acelasi timp insa, tara noastra ocupa locul trei in Europa in ceea ce priveste crearea de noi locuri de munca, dupa Polonia si Marea Britanie.

Pentru al doilea trimestru al acestui an, Romania a anuntat crearea a circa 20.643 de noi locuri de munca.

In Romania sunt planificate restructurari in 59 de entitati, majoritatea bugetare, insa cele mai multe reduceri de personal au fost programate in sectorul Apararii. La sfarsitul lunii mai, de exemplu, Ministerul Apararii a anuntat disponibilizarea a 10.000 de persoane pana in 2007.

"Conditiile impuse de intrarea Romaniei in NATO sunt principalul motiv pentru explicarea restructurarii puternice care va avea loc in economie", arata studiul.

Ministerul Educatiei a anuntat si el ca va concedia profesori din Bucuresti si va reduce orarul de munca, circa 181 de posturi fiind deja restructurate, si alte 1.500 fiind in curs de desfiintare pana in 2007.

"In sectorul mineritului au fost anuntate, restructurari importante: 7.000-7.500 de salariati din 11 companii de profil, numai anul acesta. O treime dintre minerii disponibilizati vor proveni de la Remin si Minvest Deva, companii la care statul va trebui sa reduca subventia, asa cum impun normele Uniunii Europene.

Aflata in plin proces de privatizare, Casa de Economii si Consemnatiuni a anuntat, de asemenea, concedierea a 1.500 de angajati", se arata in raport.

"Mai mult, Societatea Carbunelui Ploiesti planuieste sa dea afara 1.757 de angajati, iar Mittal Steel Galati (fostul combinat Sidex) a anuntat ca va reduce schema de personal cu 1.887 persoane anul acesta si cu 8.539 pana in anul 2010."

Autorii studiului lauda initiativa guvernului de a utiliza imprumutul de 120 de milioane de euro, obtinut de la Banca Mondiala in ianuarie 2005 pentru programe de reconversie profesionala, "care va crea intre 30 si 40.000 de noi locuri de munca pentru mineri pana in 2010".

In timp ce armata isi reduce personalul, Politia Romana recruteaza. Institutia planuieste sa angajeze circa 5400 de noi agenti de frontiera.

Romania sta bine si la capitolul noi locuri de munca. Cele mai mari investitii din Romania si Germania au loc in industria auto si a comertului. Dacia si Ina Schaeffer fac angajari, laolalta cu marii retaileri. De asemenea, Cora anunta 1.700 de noi locuri de munca pentru aceasta toamna.

In sectorul industriei usoare, Akrom Akal a anuntat ca va concedia 650 de angajati, in timp ce Clujana va primi 70 de persoane pe termen scurt, si 200-300 de noi angajati pe termen mediu, in functie de comenzi. UCO Textiles, Eybl si Platanus sunt alte trei fabrici de textile unde se asteapta angajarea a 200, 300 si respectiv 500 de persoane.

Zilnic, 100 de oameni isi gasesc de lucru on-line

Maria Suciu, director relatii publice al firmei de recrutare on-line Best Jobs, considera ca tendintele pietei muncii on-line de la noi sunt generate de viitoarea integrare a tarii in structurile europene.

"Incepand cu 2002, piata fortei de munca recrutare on-line a inregistrat o crestere considerabila, ajungand in anul 2003 la dublarea cifrei de job-uri active existente. In acest moment avem lunar cam 3.000 de locuri de munca active pe site, in domenii competitive cu cele de pe piata externa.

Astfel, daca in Uniunea Europeana cele mai multe locuri de munca se gasesc in administratie si servicii, piata muncii din Romania tinde sa urmeze si ea acest curs, cele mai multe oferte de locuri de munca disponibile in acest moment fiind in vanzari, adica tot in servicii.

De la inceputul lui 2004 au patruns pe piata muncii angajatori straini care recruteaza forta de munca in conformitate cu standardele proprii".

Cota unica atrage investitii

Statisticile Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale indica o crestere a gradului de ocupare a populatiei active a Romaniei. Conform cifrelor date publicitatii, numarul salariatilor a crescut constant de la inceputul acestui an, de la 4,45 milioane persoane in ianuarie la 4,577 milioane persoane in iunie.

In opinia responsabililor Agentiei Nationale de Ocupare a Fortei de Munca(ANOFM), sporirea numarului salariatilor se datoreaza introducerii cotei unice de impozitare.

"Aplicarea cotei unice de impozitare de 16% a transformat economia romaneasca intr-una foarte atractiva pentru investitorii straini. De asemenea, aplicarea acesteia a scos la lumina foarte multe slujbe care activau pana acum numai pe piata neagra.

Pot sa va spun ca, la noi, rata somajului inregistrata oficial si calculata prin metoda Biroului International al Muncii (BIM) este de 8,1%, iar cea de la ANOFM, calculata prin raportarea locurilor de munca vacante la numarul de persoane inregistrate in baza noastra de date este de 5,5%", ne-a spus ieri Silviu Bian, presedintele Agentiei.