Nimeni n-a ucis gimnastica romaneasca. Nici americanii, nici presa, nici curiozitatea opiniei publice. Dupa cum nu exista un vinovat pentru ca fluxul e urmat de reflux sau pentru ca stelele se racesc. Nici o exagerare! Dominatia romaneasca in gimnastica mondiala a tinut cit o era cosmica.
Aproape 35 de ani inseamna, in sport, o sumedenie de generatii, coduri de punctaj, sponsori, presedinti si sfere de influente. Am inceput sa stapinim gimnastica pe vremea pick-up-ului si iesim din joc acum, cind toate slagarele ultimilor ani incap pe o singura memorie USB, infipta intr-un mp3 player.
Pur si simplu, ne-a invins timpul. Astazi, nimeni nu mai vrea sa plateasca prin suferinta zilnica o medalie. Si nici un antrenor nu mai risca sa devina obiect de proces ca sa intirzie maturizarea unor sportive, prin antrenament si medicatie.
Da, a murit o lume si ne-am pierdut probabil ultimul refugiu al mindriei de tipul "i-am zvintat de rusi!". Si acum, cind nu le mai putem delega pe fete cu sarcina de a ne razbuna pe birna toate frustrarile din viata, ce ne ramine de facut? Sa traim! Ce corvoada, imaginati-va: sa traim!!!
