In vreme ce Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) era ieri in asteptarea primei liste cu pretendenti, analistii vehiculeaza sume record ca pret de achizitie pentru BCR.

Numele mari ramase in competitie pentru pachetul vindut de AVAS la Banca Comerciala Romana ii fac pe analisti sa creada ca tranzactia se va incheia foarte avantajos pentru statul roman.

Competitie banoasa

Banca Comerciala Romana va fi vinduta cu mult peste valoarea ei reala, apreciaza expertii. Interesul crescut al mai multor ofertanti fata de cea mai mare banca romaneasca scoasa la vinzare va propulsa pretul peste limita de 3 miliarde de euro stabilita ca valoare momentana - sustine „Deutsche Welle“.

Potrivit declaratiilor lui Codrut Pascu, reprezentant al Roland Berger in Romania, lista ofertantilor - care cuprinde multe banci importante - va atrage un pret final majorat.

Printre cei care s–au inscris in cursa se numara Deutsche Bank, austriecii de la Erste Bank, portughezii de la Banco Comercial Portugues, Banca Nationala a Greciei, KBC si BNP Paribas.

Negociere profitabila

BCR este cea mai mare banca a tarii, cu o valoare a activelor care depaseste 6 miliarde de euro. BCR este, de asemenea, una dintre cele mai mari banci din Europa de sud-est.

Statul va negocia privatizarea BCR cu primii doi investitori care depun cele mai bune oferte pentru achizitionarea institutiei.

Metoda negocierii cu selectie de oferte instituie un sistem care urmareste mentinerea competitiei pe toata durata procesului de privatizare a BCR si, implicit, vinzarea bancii la un pret cit mai bun.

Prin selectarea a doi ofertanti cu care se vor desfasura negocierile, acestia vor trebui sa concureze intre ei pentru aducerea ofertelor initiale la un nivel superior.