Fostul presedinte al URSS va prezida in statul Kansas, din SUA, ceremonia de deschidere a unui eveniment pacifist ce propune sahul ca metoda de rezolvare a conflictelor.

Dupa ce, in urma cu 1.500 de ani, intrecerea mintii a fost folosita ca metoda de solutionare pe cale pasnica a disputelor dintre provinciile din India, cea mai recenta dintre initiativele moderne de pace care utilizeaza acest sport se numeste „Chess for Peace“.

Cistigator al Premiului Nobel pentru pace, fostul presedinte sovietic Mihail Gorbaciov a acceptat invitatia campionului mondial Anatoly Karpov de a lua parte la aceasta actiune, el urmind a fi prezent pe 29 octombrie in localitatea Lindsborg din statul Kansas. In cadrul vizitei sale, acesta doreste sa dispute si o partida cu fostul campion mondial.

Evenimentul, care va include o demonstratie sahistica intre maghiarul Susan Polgar si rusul Karpov si un turneu scolar, se inscrie in cadrul unor initiative de pace care mai includ jocurile de sah pe Internet intre studentii din toata lumea. Cistigatorii acestor dispute virtuale vor participa la Festivalul „Sahul pentru pace“ ce se va tine in Lindsborg, anul viitor.

Urmatorul pas al organizatorilor este aducerea a 500 de copii din Rusia pentru a juca cu copii americani.