Cu un salariu de sase milioane de lei vechi pe luna se poate obtine un credit de 10.000 de euro fara avans sau giranti, si fara ca banca sa intrebe ce destinatie au banii. E drept ca se cer garantii, fie sub forma unei ipoteci, fie sub forma unor depozite „colaterale“, insa odata indeplinite aceste conditii, creditul e al tau.

Daca Banca Nationala a Romaniei a dorit stoparea importurilor si a creditarii de consum, stabilind noi cote de avans pentru imprumuturile cu destinatie clara, bancile au replicat prin micsorarea dobanzilor si majorarea perioadei de scadenta.

Chiar daca veniturile imprumutatului nu pot depasi 30% din valoarea ratei lunare, impingerea perioadei de creditare pe mai multi ani rezolva aceasta problema. „Banca noastra este in discutie cu asiguratorul bancii pentru a prelungi scadenta de la cinci la sase ani pentru imprumuturile mici cu nevoi nespecificate“, afirma un bancher.

Un credit pentru nevoi personale a ajuns sa aiba o dobanda mai apropiata de cele pentru imprumuturi cu destinatie specificata si cu scadente pe termen lung, de pana la 25 de ani.

In consecinta, creditul pentru nevoi multiple, nenominalizate, ar putea lua locul multor credite de consum. In acelasi timp, bancile fac sacrificii si isi diminueaza marjele de profit, scazand dobanzile pentru imprumuturi.

Banca Comerciala „Ion Tiriac“, (BCIT) ofera, de pilda, imprumuturi ce variaza intre 10.000 si 100.000 de euro la un cost destul de scazut, similar unor produse prezente si la HVB, Volksbank, Banca Comerciala Romana sau Raiffeisen Bank.

In cazul produsului Multicredit Extra al BCIT, dobanda este de doar 14% pentru imprumuturile in lei si de 9,65% pentru cele in euro.

In cazul HVB, un imprumut pentru nevoi personale are o dobanda de 9,5% (avans zero, scadenta la 20 de ani), in timp ce un credit imobiliar cu avans de 35% are o dobanda de 9,57%.

Previziunile analistilor privind inutilitatea stradaniilor Bancii Nationale a Romaniei privind limitarea creditarii par, astfel, indreptatite.