Invatamantul universitar umanist e, spre deosebire de invatamantul tehnic, axat nu pe deprinderi practice, ci pe valori. Un absolvent al unei facultati umaniste ar trebui sa se bazeze pe o cultura umanista larga si, in plus, sa fie pasionat de domeniul sau.

Din ce in ce mai multi absolventi privesc insa, in ziua de azi, facultatea drept o cale spre un loc de munca bine platit si, eventual, spre o afirmare rapida. Iar profesorii, presati de nevoi materiale imediate, au tot mai putin timp sa-si urmareasca indeaproape studentii.

Unul dintre cei mai importanti actori, care poarta o mare parte din raspundere pentru bagajul cultural umanist al studentilor, ramane profesorul universitar. Mircea Martin, profesor la Catedra de Teoria Literaturii a Universitatii din Bucuresti, afirma: „daca primii pasi nu sunt facuti cum trebuie, daca primele caramizi nu sunt puse la temelie, avem foarte putine asteptari.

Sunt cel putin doua valori care ar trebui sa strabata formarea unui tanar: respectul pentru cultura si gustul pentru aceasta. Rolul profesorului este decisiv. Daca profesorul are el insusi acest gust pentru cultura, daca este un om de cultura, lucrurile se rezolva de la sine“. Profesorul are, insa, tot mai putin timp pentru studenti: „Problema timpului se pune in timpurile noastre.

Cred insa ca e tot o chestiune de vocatie: cine se respecta pe sine, isi respecta si profesia, prin urmare isi va gasi timp si pentru studenti, in ciuda faptului ca, institutional, este foarte putin incurajat“.

O problema importanta o reprezinta si organizarea cursurilor si a grupelor de seminar in facultatile umaniste. Carmen Musat, conferentiar universitar la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, e de parere ca „exista, din pacate, foarte multi studenti si spatii de cursuri putine. Se lucreaza cu grupe foarte mari, de 30-40 de oameni.

Performanta e o problema de studiu individual, de relatie directa cu profesorul si, cand apare, aceasta nu se datoreaza sistemului“. Carmen Musat considera ca „grupele ar trebui decongestionate, iar spatiile ar trebui sa fie mai generoase. In normele de lucru ale profesorilor ar trebui prevazute ore de lucru individual cu studentii.

O alta problema e faptul ca profesorii au norme foarte mari care, din motive de economie, anul acesta vor creste. Nu se poate lucra cu o grupa de 30-40 de studenti!“, concluzioneaza Carmen Musat.

Singurul mobil al studentilor umanisti ramane pasiunea, iar cei care doresc sa plece din facultate cu o cultura solida nu au decat sa apeleze la studiul individual: „Cei care studiaza latina, greaca sau teoria literaturii o fac din pasiune reala. Invatamantul universitar romanesc formeaza, cu siguranta, valori culturale.

Dovada cea mai buna este ca absolventii universitari de varf de la litere sunt, in momentul de fata, implicati in viata culturala. Dar exista o problema: ei nu sunt foarte multi. Performanta e o problema de studiu individual, de relatie directa cu profesorul si, cand apare, aceasta nu se datoreaza sistemului“, opineaza Carmen Musat.

Editiile critice sunt, practic, inexistente, iar munca de cercetare nu atrage pe nimeni: „Nu exista editii critice din marii autori romani ai secolului douazeci! Iar studentii sunt atrasi, mai degraba, de afirmarea imediata, decat de o munca laborioasa, de cercetare“, afirma Carmen Musat.

Livu Papadima, decanul Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti, e de parere ca, desi cariera universitara este una dintre cele mai stabile, profesiile universitare atrag tot mai putini oameni: „din pacate, subfinantarea cronica a invatamantului superior a facut ca profesiile universitare sa isi piarda mult din atractivitate si din prestigiu.

Studentii sunt, la randul lor, tot mai putin interesati de disciplinele filologice: „Avem de a face, in mod cert, cu studenti tot mai putin motivati la intrarea in universitate. Majoritatea candideaza la mai multe facultati simultan si se inscriu in cele din urma acolo unde le-a suras sansa“.

De vina sunt finantarea si promovarea deficitare a facultatilor umaniste, adresarea de sus a profesorului universitar, lipsa de dialog cu studentii: „Avem intai de toate un sistem de finantare care descurajeaza exigentele calitative. Promovarea in invatamantul universitar este greoaie si birocratica. Universitatea isi cauta inca locul, pe dibuite, in societatea romaneasca.

Relatia profesor-student a ramas in continuare marcata de o sumedenie de echivocuri. Liniile de perspectiva ale evolutiei invatamantului superior romanesc sunt inca foarte neclare, impiedicand luarea unor decizii strategice adecvate“, a declarat Liviu Papadima.

Gheorghe Craciun, conferentiar la Facultatea de Litere a Universitatii Transilvania din Brasov crede, la randul lui, ca profesorul universitar ar trebui sa coboare din turnul de fildes: „E nevoie, insa, din partea profesorului de o totala activare a back-ground-ului sau cultural si de gust. Noua modelare a acestui camp ar trebui sa inceapa cu subiectul modelator.

Profesorul ar trebui, si el, sa-si asume public propriile dileme, asteptari si prejudecati. Sa arate ca este un intelectual viu, sa-si deteatralizeze statutul. Nu toti profesorii sunt capabili de automodelare, nu toti sunt niste personalitati carismatice, dar nu se poate face scoala fara idei traite.

Mai ales in domeniul culturii umaniste, e nevoie acum de formatori care sa poarte in ei ceva din fanatismul secret al misionarilor religiosi de altadata“.

Educatia umanista ramane, intr-o societate democratica, esentiala: „Traim, de multi ani incoace, intr-o lume care a inceput sa puna sub semnul intrebarii valorile umanismului liberal, cel fara de care insasi ideea de democratie s-ar dovedi impracticabila. Cum s-a observat deja, omenirea se afla la o rascruce cu multe implicatii: epistemologice, etice, culturale, educationale etc.

In aceste conditii, viitorul invatamantului umanist devine o problema capitala nu doar pentru noi, romanii“, concluzioneaza Gheorghe Craciun.