Nimeni nu crede sincer ca astazi Romania poate face afaceri in Irak. Gestul reducerii datoriilor acestei tari a dat senzatia unei actiuni inutile, impusa ori sugerata de marile puteri ale planetei, care au interese majore in jurul puturilor de petrol de pe teritoriul fostei Mesopotamii.
Politicul romanesc a speculat stergerea datoriilor in stilul sau inconfundabil, ca un cartof incins pe care Opozitia il serveste Puterii, si invers.
Timid si fara convingere demnitarul de la Finante care a parafat acordul privind reducerea datoriilor a incercat sa arunce o nada privind utilitatea unui gest care la prima vedere apare ca o filantropie stupida. Ni s-a spus ceva despre niste licurici mari care or sa ne ajute sa recuperam o datorie mult micsorata.
Toata lumea stie cine sunt licuricii mari si cat de tare stralucesc si se agita ei acum pe mapamond. Dar, cum spuneam, nimeni nu crede sincer ca ceva din stralucirea licuricilor mari va lumina drumul Romaniei spre banii ori sondele irakiene.
O recenta declaratie a ambasadorului irakian la Bucuresti vine sa ne dea sperante. Adel Murad vorbeste despre "o mai larga deschidere catre Romania". Daca plecam de la premisa ca gestul reducerii datoriilor incepe sa-si faca, la Bagdad, efectul de captatio benevolentiae, atunci declaratia diplomatului irakian este mai mult decat consistenta. Si chiar este.
Ne place sa auzim cand spune ca Irakul "va deschide portile firmelor romanesti pentru a repune in functiune masina irakiana de petrol". Repetarea amintirilor despre fratia romano-irakiana, chiar daca din vremea dictatorilor celor doua neamuri, suna frumos in noul context.
Cand afli ca acum o saptamana o firma romaneasca a obtinut un caiet de sarcini pentru a activa intr-un nou camp petrolifer neexplorat, situat in Kurdistanul irakian, aproape ca-ti vine sa te urci pe sondele din judetul Prahova si sa strigi adunarea pentru Irak a petrolistilor romani, cu mic cu mare.
Convingerea ca se misca ceva se intareste la final: hulitul Tractorul Brasov va vinde irakienilor 100 de tractoare. Nici ca se putea ca Excelenta-Sa sa ne mangaie pe o rana mai sensibila care, la Bucuresti, i-a conflictualizat pe premierul Tariceanu cu fostul ministru al Finantelor, Ionut Popescu.
Cu atatia licurici si puncte luminoase care se vad in relatia cu Irakul sa nu uitam ca, in teren, situatia e de culoarea titeiului. Foarte multe firme romanesti sunt reticente sa angajeze contracte comerciale in Irak, principala motivatie fiind mediul de securitate instabil. Posibilitatea de a desfasura activitati economice cu o prezenta masiva de personal este redusa.
In Irak exista trei categorii mari de fonduri: cele puse la dispozitie de SUA pentru reconstructie, cele provenite de la tarile donatoare si cele obtinute de partea irakiana in cadrul programului "Petrol contra hrana". Teoretic firmele romanesti pot participa la licitatii pe toate aceste fonduri.
Decorat de presedintele Basescu pentru contributia sa la rezolvarea crizei ostaticilor, ambasadorul nostrum la Bagdad, Mihai Stuparu recunostea ca trebuie completate destul de multe formulare pentru fondurile americane. Dar tot el spune ca, pe de alta parte, marile firme au nevoie de subcontracte si sunt interesate sa lucreze cu partenerii de coalitie.
Iar partenerii de coalitie se imputineaza vazand cu ochii, cu fiecare bomba care a explodat sau explodeaza la Bagdad, la Londra sau Madrid. Situatia ideala ar fi ca din colaitie sa mai ramanem noi si americanii, eventual englezii. Noi avand o calitate, in viziunea irakienilor: chiar si ca ocupanti suntem simpatico.
Asa cum avem si un defect: suntem in stare sa ratam oportunitati de afaceri in conditii ideale.
