Romania si politica ei internationala au redevenit, conjunctural, subiecte de actualitate. Presedintele, Primul-ministru, Ministrul de externe au readus in discutie subiectul, prin interventiile lor publice. Tematic, politica internationala a Romaniei este, la acest moment, direct legata de integrarea europeana si de spatiul Marii Negre.
O dimensiune local-regionala si una europeana, prin care Romania ar trebui sa fie racordata la globalitate. Nimeni nu a produs o viziune alternativa, nimeni nu pare dispus sa conteste acest mod de structurare. Discutia se opreste insa aici. Ca si cind este suficient sa-ti fixezi temele pentru a trece la realizare. In realitate, din discutie lipsesc alte doua componente esentiale.
Baza de putere a politicii romanesti si panoplia de instrumente necesare punerii in opera a proiectului. Politica nu este altceva decit un sistem de gestiune a puterii. Puterea de a decide in numele altora si mai ales de a decide pe spinarea lor. De a decide asupra vietii, averii si a libertatii celorlalti.
Pornind de la aceste premise, rareori afirmate atit de brutal, studiile privind "puterea natiunilor" se inmultesc. Preocuparea pentru a intelege si a "dirija", pe cit posibil, schimbarile radicale din domeniul critic al puterii a devenit acuta.
Puterea natiunilor a fost traditional pusa in legatura directa cu patru mari categorii de factori: resursele naturale, cele umane, performantele societale - de la cele economice, la cele administrativ-politice si instrumentele de forta - militare sau para-militare.
Doua noi dimensiuni ale puterii se adauga azi: capacitatea de creatie/inovatie a societatilor, respectiv cea de raspuns eficient la "catastrofe", la evenimente care produc brusc schimbari, rupturi masive, ale mediului, ale economiei, ale structurilor institutionale, sau simultan ale tuturor acestora.
De la discursul triumfalist despre statutul hiper-puterilor lumii contemporane, sub impactul schimbarilor din registrul surselor, analizele solide revizuiesc semnificativ evaluarile despre puterea natiunilor.
In ce consta, cit este de mare, cit de articulata este puterea de care dispune Romania si pe care politica ei externa o poate gestiona? Raspunsul la aceasta intrebare este doar o adinca tacere! In mod traditional, clasa politica a Romaniei moderne a cultivat iluzia ca se poate face "politica mare" pe o baza de putere slaba. Aceasta anomalie persista si in discursul politic actual.
Daca resursele naturale si umane contureaza un posibil statut mediu de putere pentru Romania, cind vine vorba despre performantele economico-administrative si de capacitatile militare, am fost intotdeauna intr-un deficit cronic.
De aceea, cind resursele Romaniei au devenit semnificative pentru competitia de putere a marilor actori ai politicii mondiale, tentatia acestora a fost mai degraba aceea de "a lua in stapinire" aceste resurse si nu de a lua ca "aliat" Romania, pentru ca sistemul ei social de gestiune a fost mereu neperformant.
Cind vine vorba despre noile surse de putere, lucrurile nu stau citusi de putin mai roz, pentru societatea romaneasca. Chiar daca exista un potential natural de inovatie si creatie locala, factorul de utilizare sociala, de multiplicare economica a fost neglijabil, irelevant.
Cit despre capacitatea de raspuns eficient la situatii de "catastrofa", oricum ar fi ele generate, ar fi cazul sa deschidem public o discutie cit se poate de serioasa. Este absolut uluitor sa vezi cum presa noastra ia peste picior America pentru ca nu este in stare sa faca fata dezastrului economico-social produs de un uragan.
Nimeni nu pare dispus sa se intrebe ce s-ar fi intimplat in Romania daca un asemenea fenomen ar fi avut loc! Probabil ca toata lumea vrea sa creada ca nenumaratele "consilii" sau "celule" de criza pe care le inventam s-ar fi descurcat de minune.
Nimanui nu i se pare straniu ca seful statului si primul ministru fac de vreo trei luni pelerinaj la picioarele de lut ale unui biet pod peste o bucatica de riu, care a rupt Romania in doua.
Dar, daca ar fi fost rupte 20 de poduri? Dar daca s-ar abate asupra Bucurestilor o furtuna de gradul celei din America? Cite persoane ar putea fi evacuate? In cit timp? Din ce resurse ar trai? Cita vreme? Cine si cu ce fonduri ar putea reface infrastructurile unui oras pentru a relua viata normala dupa un dezastru? In cite luni, sau in citi ani? Toate aceste intrebari nu-i framinta, se pare, nici
pe oamenii politici, nici pe cei ai administratiei, nici pe ziaristi! Cit despre mijloacele diplomatiei romanesti, ele se reduc la un corp de functionari publici semi-profesionalizati, a caror principala problema nu este "limbajul de Stefan Ghiorghiu", cum pare sa creada primul-ministru. Marea problema a diplomatiei noastre este ca a fost si ramine una de tip "oral".
In conditiile in care singura diplomatie eficienta este azi, cum a fost dintotdeauna, cea "a actiunii". Din pacate, Romania nu dispune de un corp diplomatic capabil sa planifice, sa pregateasca si sa realizeze actiuni eficiente, inspirate de obiective politice definite. Ea poate vorbi relativ bine cu interlocutorii sai, dar nu poate organiza decit cel mult "activitati" si "actiuni" festive.
E ca si cum ai vrea sa construiesti o casa cu oameni care nu stiu decit sa vorbeasca despre cum ar putea ea sa arate! Pina in ziua in care clasa politica si, mai larg, societatea romaneasca nu-si vor genera baza de putere de care este nevoie pentru a face politica reala, nu doar discursuri despre politica, pina nu ne vom dota cu instrumentele de actiune de care este nevoie, vom trai in iluzia ca
facem politica, purtati in realitate de efectele actiunilor celor care au intr-adevar capacitatea de a genera si a gestiona puterea.
