Presedintele executiv al FC Dinamo, Ioan Becali, a decis, ieri, sa intre in silenzio stampa pe termen nedeterminat, deoarece considera ca declaratiile sale au fost interpretate de o parte a presei, pentru a se crea tensiune la club, informeaza site-ul oficial al gruparii din Soseaua Stefan cel Mare.

„Fie ca a fost vorba de o sedinta a Consiliului de Administratie, fie ca am vorbit de jocul echipei sau de evolutia unor jucatori de la Dinamo, cuvintele mele au fost interpretate de o parte a presei tocmai pentru a crea tensiune. Am luat aceasta decizie pe termen nedeterminat.

Vreau liniste la echipa, inaintea unor partide extrem de importante pentru noi, cu FCM Bacau, dubla cu Everton si derbiurile cu Steaua si Rapid.

Pentru orice problema legata de conducerea executiva a clubului, purtatorul de cuvant va gestiona relatia cu mass-media prin comunicate de presa“, a afirmat Ioan Becali pentru site-ul oficial al FC Dinamo.