Un murphism clasic afirma ca nu exista un blocaj atit de grav incit sa nu poata fi rezolvat de un ciocan indeajuns de mare. Pare un enunt optimist; termenul care induce in eroare este „rezolvat“. Blocarea unui mecanism se rezolva eliminind blocajul. Asta face si ciocanul, doar ca distruge si mecanismul in proces.

Stabilirea semnificatiei unui termen ca sa explici o expresie aduce a subtilitate riguroasa, de genul celei dintr-o dezbatere pe lege. Si acesta este un enunt prea optimist. Modul in care Curtea Constitutionala a transat dezbaterea privind legile reformei justitiei a fost oricum, numai subtil nu.

Motivele oferite de Curte ar fi demne de batjocura, daca nu ar fi justificat o decizie batjocoritoare. Sase judecatori au

semnat-o, folosind Constitutia ca pe un ciocan. N-a putut dna Macovei sa aduca argumente atit de solide incit sa nu poata fi rezolvate de acest obiect contondent fundamental. Replica a venit imediat si a fost, din pacate, in acelasi registru. S-a vorbit de invalidarea deciziei Curtii prin votul unei majoritati parlamentare, de schimbarea unor judecatori in urma unui referendum sau ceva similar.

Mesajul e clar: blocarea unei legi de catre Curtea Constitutionala isi va gasi pina la urma o rezolvare, fie si una care va distruge nu doar blocajul, ci si Curtea.

Ultima propunere in directia asta este ca legea de organizare a institutiei sa-i opreasca de la pronuntare pe acei judecatori care se afla in conflict de interese fata de cazul judecat. In comparatie cu rezolvarile enumerate mai sus, aceasta pare chiar rezonabila. Din nou, e numai o aparenta.

Constitutia nu prevede daca si in ce conditii ar putea o lege sa impiedice pe unii dintre cei noua judecatori ai Curtii sa participe la luarea deciziilor. Mai mult, Curtea Constitutionala are doua particularitati: este un unic complet de judecata, ale carui decizii sint definitive; si nu judeca persoane, judeca legi.

Cum legea are o aplicabilitate generala, la un moment dat, Curtea s-ar putea vedea in situatia de a nu putea lua o decizie, din cauza ca un numar prea mare de judecatori se afla in conflict de interese fata de cazul judecat. Doua argumente care ar putea determina Curtea sa respinga, temeinic de data asta, aceste prevederi din legea sa de organizare.

In consecinta, Puterea va fi tentata sa se reintoarca la una dintre solutiile de forta enumerate mai sus. Sa foloseasca un ciocan mai mare.

Se poate intreba, atunci, daca exista si alte solutii. Exista, dar nu au nici simplitatea, nici promptitudinea distructiva a ciocanului murphistic. Componenta Curtii si deciziile acesteia pot fi schimbate numai odata cu Constitutia. Apoi, un principiu intelept spune ca preventia e cel mai bun tratament.

Este inacceptabila absenta oricarei dezbateri privind persoanele care sint numite in posturile de inalti judecatori. Persoanele acestea capata o putere formidabila, dar, cu toate astea, numirea lor trece aproape neobservata. Nu doar in presa, ci si in Parlament. Senatorul PSD Ion Predescu a fost numit judecator constitutional cu un vot aproape unanim.

Sigur, partitocratia a facut ca dezbaterea parlamentara sa fie la fel de efectiva ca o frectie auditiva la niste capete de lemn. Dar fara opozitie din partea Opozitiei nu se poate folosi a doua metoda de a preveni situatia in care se gaseste acum Curtea Constitutionala.

Ma refer la bipartizanat, adica un acord, pe baze cutumiare, intre Putere si Opozitie, astfel incit numirile de judecatori sa aiba un sprijin politic cit mai larg. E drept ca bipartizanatul este o solutie de neconceput pentru niste partide care sufera de personalitate dubla: ajungind la putere, preiau, fara jena, practicile pe care le acuzau vehement cind erau in opozitie, si invers.

Citesc ca parlamentarii puterii au descoperit solutia prin care sa-i schimbe pe sefii Camerelor, fara sa tina cont de o eventuala interventie a Curtii Constitutionale. Distinsul reprezentant liberal care a anuntat-o avea ceva din entuziasmul unui copil care a gasit, printre sculele de timplarie ale bunicului, instrumentul perfect ca sa repare pendula.

Spre deosebire de legi, care trebuie promulgate, regulamentele Camerelor intra in vigoare imediat dupa ce au fost votate, inainte ca judecatorii sa stabileasca daca sint conforme cu Constitutia. In acest interval, ar urma sa fie debarcati cei doi lideri PSD.

Procedeul e simplu si eficace, insa ii va indeparta nu doar pe sefii celor doua Camere, ci si necesitatea ca regulamentele parlamentare sa respecte, pe viitor, Constitutia.