Diferentele de impozit pe venit de anul trecut vor fi restituite populatiei in cel mult 60 de zile de la data comunicarii deciziei de impunere anuala. Daca termenul nu se respecta, Fiscul va plati dobanda persoanelor indreptatite.

Sumele de restituit mai mici de 5 lei noi vor ramane in evidenta fiscala, urmand sa fie compensate cu datorii viitoare.

Daca diferentele de impozit pe venit sunt cuprinse intre 5 lei si 150 lei vor fi restituite prin mandat postal.

Sumele mai mari de 150 lei vor fi achitate in numerar, prin mandat postal sau virament in contul bancar comunicat de contribuabili.

Restituirea in numerar se va face la unitatile de trezorerie pe baza de programare.