Grupul financiar sloven KD a decis sa deschida pe piata romaneasca si o societate de asigurari. KD planuieste ca, in primul trimestru al anului urmator, sa inceapa sa vinda polite de asigurare de viata, a declarat Matjaz Gantar, presedintele grupului financiar sloven.

KD a decis sa se extinda pe piata romaneasca doarece, conform lui Matjaz Gantar, „asigurarea de viata este un produs complementar celor existente in portofoliul nostru actual. Pe linga functia de economisire, asigurarea are rolul de a proteja persoana“.

Totodata, presedintele KD a declarat ca grupul planuieste sa investeasca primele incasate tot in tara noastra, si anume in fondurile KD Investments Romania.

Planuri ambitioase

Pentru anul fiscal 2006, reprezentantii KD Investments se asteapta sa vinda 1.500 de polite de asigurare, corespunzatoare unui volum de peste un milion de euro. Insa KD nu doreste sa se opreasca aici. Grupul sloven are in plan extinderea pe piata de capital.

Aceasta extindere ar urma sa se produca prin infiintarea, la inceputul anului urmator, conform lui Matjaz Gantar, a unei societati de valori imobiliare. Aceasta societate ar urma sa poarte numele de KD Capital Management. Tinta acestei institutii de brokeraj vor fi clientii cu venituri peste medie.

KD, extins in Europa de Est

KD Group s-a extins peste granitele Sloveniei, devenind in acest moment o prezenta demna de luat in seama in sud-estul Europei. Astfel, KD are operatiuni in Slovacia, Serbia-Muntenegru, Croatia, Bosnia si Hertegovina si in Romania. In Europa de Vest, grupul sloven opereaza in Luxemburg.

KD detine participatii majoritare in mai multe companii de servicii financiare (asigurari, brokeraj pe piata de capital, consultanta).

Portofoliu in crestere rapida

De asemenea, KD administreaza prin fondurile mutuale detinute circa 213 milioane de euro, in crestere cu mai mult de 72 de milioane fata de anul trecut.