In perioada actuala, politica fiscala trebuie sa gaseasca raspunsuri mai multor probleme, unele deosebit de constrangatoare, altele presupunand masuri opozite, carora este, in general, greu sa li se faca fata.

In primul rand, in conditiile finantarii precare a activitatii in sectoare de baza precum educatia, sanatatea, pensiile, infrastructura, trebuie sa se asigure fonduri pentru desfasurarea acestor activitati cel putin la nivelul existent.

In al doilea rand, este vorba de procurarea de resurse pentru refacerea logisticii distruse de valurile succesive de inundatii si pentru ajutorarea celor afectati.

In al treilea rand, este necesar sa se gaseasca masive noi finantari pentru a se face fata exigentelor apartenentei viitoare la Uniunea Europeana, finantari masive de ordinul a 5%-6% echivalent PIB, cu alte cuvinte de circa 4 miliarde de euro.

In sfarsit, dar nu in ultimul rand, este vorba de folosirea parghiilor fiscale in rezolvarea unor probleme economice de fond, care nu au legatura doar cu bugetul si care sunt acute si gatuitoare in momentul de fata.

Este indeosebi cazul consumului fara acoperire in productie interna, al cresterilor de salarii peste castigurile obtinute in productivitatea muncii, al aprecierii leului peste performantele economiei, al expansiunii periclitante a importurilor care depasesc in proportie de o data si jumatate baza lor reala de finantare, adica exporturile.

Abordarea aleasa de Alianta D.A., conducatoare la guvernare – o varianta strict politica, fara vreo fundamentare economica solida –, este de natura mai mult sa complice decat sa limpezeasca lucrurile. Nu va fi majorata TVA, urmand a fi marite in schimb mai multe impozite de rangul doi, care nu aduc insa cine stie ce incasari la buget.

Astfel incat proiectul aducerii incasarilor bugetare la un minim de 35% echivalent PIB, de la 29% echivalent PIB in prezent, ar trebui sa se realizeze practic pe seama unei ipotetice sporiri a colectarii impozitelor si taxelor, atat de deficitara din pacate in Romania.

Se porneste de la premisa ca in alte tari europene incasari bugetare de peste 35% si chiar de 40% echivalent PIB se obtin cu un nivel de fiscalitate nu mai mare decat in Romania.

Efortul de colectare mai buna – inceput deja de actuala guvernare si care poate fi creditat cu anumite succese – nu va fi insa in stare sa produca o asemenea majorare a incasarilor bugetare, de circa 5%-6% echivalent PIB. O astfel de majorare, chiar daca va interveni vreodata in Romania, va fi produsul unui proces indelungat, care se va intinde pe mai multi ani.

A te baza insa pe acesta de pe un an pe altul este o himera.

In plus, fara o descurajare masiva a cererii interne, pe care n-o poate determina decat majorarea unui impozit puternic precum TVA, consumul va continua sa creasca nestavilit si, deci, importurile vor surclasa si mai abitir exporturile. Deficitele comercial si de cont curent se vor casca si mai amenintator.

Cu alte cuvinte, abordarea fiscala aleasa nu rezolva nici una din problemele macroeconomice actuale ale Romaniei: nici descurajarea consumului pentru temperarea deficitului extern, care este probabil cea mai acuta pe termen scurt dintre aceste probleme, nici realizarea unei platforme minime de resurse cu care sa se faca fata apartenentei la Uniunea Europeana, problema cea mai importanta pe

termen mediu si lung, si, probabil, nici macar procurarea fondurilor cu care sa se combata efectele inundatiilor fara a se afecta nivelul actual, si asa derizoriu, al alocatiilor pentru activitatile de baza curente. Lucrurile raman in ceata. Si in ceata domnesc incertitudinile!