"Nu suntem intr-un lagar de munca aici, la Senat", s-a revoltat, ieri, un parlamentar al opozitiei in fata solicitarii de a lucra vineri si sambata in plen. Este poate cea mai sincera exprimare auzita vreodata in aula senatoriala. Aceasta este, de fapt, atitudinea marii majoritati a alesilor, fie ca sunt de la putere sau de la opozitie, fie ca sunt deputati ori senatori.

De ani de zile, munca in Parlament este privita de unii ca o afacere din care se stoarce profitul pana in ultima zi de mandat. Pentru cei mai putin descurcareti, Parlamentul ramane o sinecura, o recompensa pentru diverse servicii facute partidului. Indiferent ca ne place sau nu, cam asa arata tabloul parlamentarismului romanesc, dupa cincisprezece ani.

In aceste zile senatorii si deputatii dau intreaga masura a dimensiunii lor. Dezbaterile procedurale din forul legislativ trimit institutia Parlamentului tot mai jos pe scara increderii. La Senat, se desfasoara o munca fortata in plen, in timp ce la Camera se inchid usile alesilor intarziati, intocmai ca la scoala elementara.

In plus, intreaga disputa pe marginea schimbarii presedintilor Camerelor nu a reusit decat sa adanceasca si mai mult impresia de dezintegrare institutionala. Si puterea, si opozitia au pierdut in aceasta inclestare a ultimelor zile. Coalitia pare incremenita in proiectul alungarii pesedistilor de la tribuna.

Opozitia e penibila in incercarea de a-i baga la criogenie, cu tot cu scaun, pe Nastase si Vacaroiu, de dragul unei tinereti demult pierdute. Omul de rand nu poate decat sa se intrebe de ce cand e vorba de sustinerea intereselor sale nu se consuma la fel de multa energie ca acum.

O monitorizare atent facuta de Academia de Advocacy arata cu cifre exacte ca ceea ce electoratul simte instinctiv are corespondent in realitatea parlamentara. Mai bine de jumatate dintre parlamentari nu au depus nici o initiativa legislativa, iar Parlamentul ramane mai departe o masina de vot a Guvernului.

Repartizarea pe regiuni arata ceva mai trist: parlamentarii din zonele mai dezvoltate sunt cel mai putin atasati de alegatorii lor. In aceeasi categorie a parlamentarilor dezinteresati intra insa si cei care reprezinta Bucurestiul, oameni pierduti printre cele doua milioane de locuitori ai orasului. In aceste conditii, concluzia este una singura.

Pana sa vorbim de unicameralism, poate ar trebui sa incepem cu reducerea numarului de reprezentanti ai poporului, ca tot avem cat intreaga America. Si daca mai adaugam si introducerea votului uninominal, poate ca alta va fi raspunderea politicienilor fata de cei care i-au trimis in Parlament. Ziarul Adevarul vorbeste de reforma clasei politice de zece ani.

Timid, cu multe convulsii, partidele au ajuns si ele la concluzia ca aceasta este una din prioritatile momentului. Macar atat sa ramana dintr-un mandat care pana acum nu a excelat prin altceva decat prin scandaluri.