Patronul gruparii Jiul Petrosani, Alin Simota, l-a numit, luni, pe Dumitru Marcu in functia de director tehnic al echipei. Marcu se va ocupa de pregatirea si alcatuirea echipei alaturi de antrenorul Ionut Chirila, urmand ca impreuna cu acesta sa raspunda direct de rezultate. "Speram sa fie decizia cea mai buna. Trebuia sa luam o decizie si la nivelul bancii tehnice. Nu puteam merge la infinit din infrangere in infrangere", a afirmat Simota.

Dumitru Marcu a mai detinut functia de director tehnic al echipei Jiul si in urma cu doua sezoane, cand gruparea din Petrosani a ratat promovarea in Divizia A.

Dupa sase etape, Jiul a inregistrat patru infrangeri, un egal si o victorie, fiind pe locul 14 in Divizia A.