Nu e bine sa trecem usor peste tema „dictatorului" Basescu. E o petarda care face mult fum. O tema falsa peste care trebuie turnata apa, in regim de urgenta.
Arma folosita cel mai des pentru a lovi in neasteptatul si, mai presus de orice, nedoritul (pentru multe grupuri de interese, care au si puternice scuturi mediatice) invingator al ultimelor alegeri prezidentiale este pretinsul caracter dictatorial al actiunilor lui Traian Basescu.
Toti adversarii sau chiar dusmanii presedintelui Romaniei folosesc drept argument ultim al actelor lor contestatare faptul ca Basescu e, cum spun unii dintre ei explicit, un dictator.
Cine sint utilizatorii acestei idei atit de periculoase prin caracterul ei pervers? La un inventar sumar: politicieni care stiu prea bine ce inseamna sa te comporti dictatorial (ei insisi comportindu-se ca atare atunci cind au avut mai multa putere decit au acum), oameni de afaceri care si-au facut averi pescuind in ape tulburi si care se simt deranjati de efortul (real sau mimat, ramine sa
vedem cind vor aparea si rezultate incontestabile) presedintelui Basescu de a le limpezi, jurnalisti si lideri de opinie care au tacut milc in momentele, nu putine, in care atitudinile autoritar-dictatoriale erau chiar un fapt si nu doar niste simple, dar interesate proiectii.
Cum si unde e etalata ideea dictaturii promovate de, normal, „dictatorul" Basescu? Intr-o propozitie spus: peste tot pe unde e posibil, in cele mai neasteptate moduri cu putinta si cit mai des. In Parlament, adica, in presa, la televizor, in contre, in polemici. Trebuie sa o auda cit mai multi oameni, nu?
Un alt aspect interesant e acela ca dezvaluirile despre „dictatorul" Basescu vin mai ales din zona societatii romanesti atasata de valorile stingiste. Valori care, o stim destul de bine sau o uitam destul de des, au forjat din greu dictatori, mai mari sau mai mici.
In ultima vreme, denunturi cum ca Basescu ar fi un dictator vin si dinspre o parte a dreptei autohtone, cam incremenita in tot felul de proiecte politice dubioase.
Eticheta de „dictator" ii e, asadar, aplicata lui Basescu si de la stinga, si de la dreapta; ca sa nu mai vorbim despre „apoliticii" de la centru, inca multi, care vad dictatori acolo unde nu e cazul si sufera de orbiri marete taman atunci cind ar fi o datorie sa vada monstrii politici.
Chiar daca, la modul superficial, eticheta cu pricina are adeziuni care acopera o plaja larga de optiuni, ea nu e mai putin inselatoare. Si, in mod fundamental, neadevarata si nedreapta.
Acuza ca presedintele actual al Romaniei e un dictator este construita printr-o deplasare flagranta de sens. Basescu face altfel de politica. Nu se ascunde in spatele cuvintelor; vorbeste raspicat, numeste, nu evita, puncteaza si nu prea rateaza. E ferm si e un tip de lider puternic, cu multa autoritate. Poate fi considerat un lider autoritar.
Pentru cine are o farima de bun-simt, e insa imposibil sa-l socoteasca un dictator.
De ce? Pentru ca Basescu nu incalca, asa cum au facut lideri politici de dinaintea lui, principiul separarii puterilor in stat. Presedintele tarii nu a cumparat mass-media, asa cum a fost cazul cu nici un an in urma, cind cei care se aflau atunci la putere nu digerau nici macar diferentele de opinie, daramite criticile.
In al treilea rind, joaca excelent jocul politic alaturi de alte partide si nu incearca sa isi stafideasca ori sa isi suprime partenerii de competitie prin tot felul de strategii urit mirositoare.
In timpul presedintiei sale, nu exista rapoarte internationale care sa vorbeasca despre presiunile asupra mass-mediei sau despre amestectul in treburile Justitiei.
In toata aceasta afacere, a „dictatorului" Basescu, e un amanunt frapant. Nu straniu, ci frapant. Cei care pretind ca deschid mintile oamenilor, aratindu-le adevarata fata a lui Traian Basescu, sint exact aceiasi care s-au straduit, din rasputeri, sa le inchida.
