De cateva luni bune mancam politica pe paine. Desi produsul este indigest si prea putin hranitor, ne incapatanam sa-l consumam, caci este singurul oferit pe piata, ca altadata salamul cu soia.
De cateva saptamani asistam la autodistrugerea unei institutii fundamentale a democratiei: parlamentul. Certurile continue, planurile diabolice de a bloca demersurile menite exclusiv sa-i dizloce din scaun pe presedintii Camerelor si ineficienta coalitiei majoritare ofera un spectacol penibil, asupra caruia nu as mai insista daca nu mi s-ar parea ca duce la compromiterea democratiei.
Fara incredere in institutiile democratiei, sistemul nu rezista, iar increderea populatiei este pe sfarsite, dupa cum o demonstreaza recentele sondaje. Cine va scoate democratia romaneasca din acest impas?
Dinspre Cotroceni nu vin mesaje prea incurajatoare. Pentru presedinte degringolada din parlament pare sa fie, intr-un fel, bine-venita pentru ca ofera argumente in sprijinul demersului sau de reformare a clasei politice.
Nu poti intreprinde insa un proiect de asemenea anvergura fara sprijinul unor forte politice, iar daca partidele vor fi discreditate in ansamblul lor, atunci vom reforma degeaba clasa politica - daca o vom reforma.
Recursul la popor, prin referendum sau prin presa, este o arma cu doua taisuri, care trebuie folosita cu masura daca nu vrem sa compromitem definitiv democratia reprezentativa - un sistem imperfect desigur, dar singurul care ne salveaza de dictatura.
Departe de mine gandul de a-i apara pe parlamentari. Incerc numai sa privesc dincolo de vanzoleala actuala si vad doar un fel de New Orleans dupa Katrina. Cineva lipseste din peisaj. Pun pariu ca nu ghiciti pentru ca nici nu v-ati mai gandit la acest personaj: este vorba de societatea civila.
Mobilizata in perioada campaniei electorale de anul trecut sub forma Coalitiei pentru un parlament curat, o parte a organizatiilor civice s-a dovedit o forta redutabila. Dupa alegeri insa a disparut. La cateva zile dupa instalarea noului guvern am fost amenintati cu o Coalitie pentru o guvernare curata, care ar fi fost sublima, dar a lipsit cu desavarsire. Toata activitatea ei s-a rezumat la un e-mail trimis redactiilor.
Vom lasa politologilor sarcina de a explica de ce, cum interesant spunea Sorin Antohi in „Revista 22" de saptamana aceasta, societatea civila, atat de activa la inceputul anilor '90, a capotat la sfarsitul deceniului trecut si a devenit mai cinica si mai mercantila, urmand agenda surselor de finantare mai mult decat pe cea a societatii romanesti.
Ma voi rezuma la datoria de gazetar, care-mi impune sa constat absenta organizatiilor civice de pe scena noastra publica, lipsa de implicare si de initiativa a intelectualilor de prestigiu in treburile cetatii. Este adevarat ca nu exista un for de dezbatere, dar nici nu se straduieste nimeni sa-l creeze.
In acest moment de deruta, dar si de libertate, mass-media ar receptiona cu mai mult interes decat pana acum mesajul unor personalitati neangajate politic, dar angajate civic, preocupate de salvarea democratiei si chiar de reforma clasei politice. Aceasta reforma nu poate fi o initiativa solitara a unui cowboy solidar, ci o opera colectiva.
Cum s-ar spune, politica este o treaba mult prea serioasa pentru a fi lasata pe mana oamenilor politici. Atrase din nou, poate inconstient, de mirajul „rezistentei prin cultura", mintile luminate ale natiunii risca sa contribuie prin abandon la prabusirea singurului sistem care le permite sa se manifeste liber: sistemul democratic.
In ceea ce priveste organizatiile civice, ele par sa fi cazut in letargie. Oprimate de guvernul Nastase, aceste organizatii traiesc acum cu iluzia ca nu este nevoie sa se implice pentru ca pericolul cel mare, reprezentat de PSD, a trecut. Nimic mai fals: pericolul cel mare pentru ele este fragilitatea democratiei.
In absenta actorilor care ar putea salva piesa politica de la un final lamentabil, traim „in cercul nostru stramt", in care, cum spune poetul, ne petrece norocul. Asistam pasivi la dezastru, leganati de iluzia ca integrarea in UE ne va scapa de noi insine. Despre pericolele acestei iluzii vom vorbi insa altadata
