Citind anuntul guvernului ca, incepind de la anu’, va creste „taxa pe viciu", fusei curios sa vad cam cit de mare e snopul pacatelor taxabile si prin ce catacombe ale patimilor omenesti vor bijbii stringatorii de dari ai statului.
Din nefericire, lipsa de imaginatie a celor ce ne conduc mi-a omorit din fasa scenariul pe care-l crosetam in minte vizavi de modul cum isi va lua uiumul ministerul de Finante, dispus sa controleze morile viciilor ascunse ce macina omenirea de atitea mii de ani.
Inchipuiti-va ca pe o taraba de anticar iti sare in ochi un roman politist cu un titlu seducator pe care, rasfoindu-l, constati ca, de fapt, copertile imbraca, pur si simplu, un ponosit mers al trenurilor de anul trecut.
Caci, in afara viciilor oficiale si tocite, alcoolul, tutunul si jocurile de noroc, nimic altceva n-a mai fost omologat de prea putin ingaduitoarea noastra societate de consum.
Nici macar viciul atit de evident al politichiei, care ar trebui sa fie taxat cit toate cele trei la un loc, daca socotim ca cel ce il practica e atins adesea de betia puterii, tragind fara jena in piept electoratul si jucind o vesnica alba-neagra cu principiile.
