Singura societate din domeniul mineritului care nu a beneficiat de nici o subventie in ultimii 15 ani este pastrata in portofoliul statului ca moneda de schimb in cadrul algoritmului politic. Privatizarea Societatii Nationale a Sarii ar fi putut fi o afacere foarte buna pentru statul roman, dar momentul favorabil a fost depasit.

Intre timp, importurile de sare de consum din Ucraina taie sistematic cate o felie importanta din piata producatorului roman.

Societatea Nationala a Sarii continua sa fie unul dintre cei mai importanti producatori din Europa, in ciuda reducerii productiei la jumatate fata de cea dinainte de 1989. Lucrurile sunt insa total diferite, raportandu-ne la perioada de atunci, si abia acum se poate spune ca extractia de sare in Romania se face in functie de cerintele pietei.

Productia Salrom se ridica la 2,5 milioane tone pe an, din care 800.000 de tone sare gema, 1,6 milioane tone - sarea solutie, destinata combinatelor chimice, si diferenta de 100.000 de tone este reprezentata de sarea recristalizata, pe care o regasim in consumul alimentar.

Desi Salrom este singurul producator de sare din Romania, nu se poate vorbi de un monopol in sensul strict al cuvantului, exploatarea zacamintelor fiind libera.

Cum investitiile pentru extractie si pentru prelucrare sunt foarte ridicate, iar recuperarea lor se face intr-un interval de timp ridicat, nimeni nu se inghesuie sa concesioneze noi zacaminte. In schimb, multi investitori si-au exprimat interesul fata de extractia de sare prin intermediul Salrom, in cazul in care aceasta ar fi scoasa la privatizare.

Rezervele de sare ale Roma-niei sunt estimate la circa 400 de milioane de tone, iar calitatea este foarte ridicata. Cu toate acestea, in ultimii ani, pe piata sarii au inceput sa apara importatorii.

Filiera trece prin Galati

Desi pare paradoxal, importurile de sare cresc spectaculos de la an la an. Tara de provenienta este Ucraina, iar punctul de frontiera vizat de comercianti este Galati. Conform statisticilor Ministerului Economiei si Comertu-lui, in perioada 1998-2003 importurile de sare din Ucraina au fost de 161.176 tone.

Anul trecut, acestea au fost de 120.000 tone, iar pe primele zece luni ale acestui an au depasit 78.000 tone. In ciuda sesizarilor pe care reprezentantii Salrom le-au facut la guvern, nu a fost luata nici o masura de protectie a productiei interne. In fond, piata este libera, am putea spune la prima vedere.

Daca se analizeaza insa modalitatile prin care intra in Romania sarea din Ucraina, nici nu poate fi vorba de o concurenta loiala.

Trebuie sa mentionam ca importurile se fac pe segmentul sare cristalizata. Daca luam in considerare ca Salrom produce 100.000 de tone de sare cristalizata pe an, rezulta ca importurile depasesc deja productia interna. Cum este posibil? Foarte simplu, spun cei de la Salrom.

Taxa vamala pentru sarea din Ucraina este de numai 5%, in conditiile in care aceasta tara subventioneaza tarifele de transport si energia. Daca in Ucraina, pe o distanta de 2.000 de kilometri, tariful de transport este de 5-6 dolari pe tona, in Romania, pe o distanta de numai 500 de kilometri, tariful este de 17-18 euro pe tona. In plus, marfa provenita din Ucraina este subfacturata la granita.

Doar 70-80% din cantitatea de sare intrata in Romania este platita prin intermediul circuitului bancar, diferenta fiind achitata cu banii „in valiza". Exista doua-trei societati de apartament, in Galati, prin care se deruleaza importurile, dar pe care autoritatile romane nu prea le pot controla. Sau nu vor.

Restructurarea a intrat la saramura

Societatea Nationala a Sarii are in prezent in jur de 2.500 de angajati, repartizati in sapte sucursale: Slanic Prahova, Targu-Ocna, Ocna Dej, Ocna Mures, Cacica, Praid si exploatarea miniera de la Ramnicu-Valcea. Aceasta structura de functionare a ramas neschimbata pentru ca reforma a fost un termen mai rar intalnit pe la Salrom.

Protectia sociala a functionat nestanjenita in acest sector, o parte a profiturilor pe care societatea le-a realizat fiind regasite in salarii. Prin comparatie, in tarile dezvoltate, aceeasi cantitate de sare pe care o extrage Salrom se realizeaza cu cateva sute de oameni. Probabil ca si acesta este un motiv pentru care statul nu se grabeste sa privatizeze societatea.

In conditiile actuale insa, profitul s-ar putea sa nu mai ajunga pentru multa vreme, daca firma nu va urma un program clar de restructurare.

Sucursalele care sunt pe pierderi sunt alimentate din profitul celorlalte. Pe de alta parte, tarifele de transport sunt tot mai greu de suportat de Salrom. CFR Calatori, care are monopolul pe piata transporturilor, stabileste preturile dupa cum ii dicteaza interesele proprii.

Greva ceferistilor din vara acestui an a adus Salrom pierderi de cateva milioane de euro, pe care nu le va recupera niciodata. In plus, compania pierde tot mai mult la export din cauza aprecierii monedei nationale, exportul societatii fiind de circa 30% din cifra de afaceri. Pe plan intern, marii consumatori de sare (patru combinate chimice) platesc cu intarziere marfa primita.

Acest lucru ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru guvern, in cazul in care mai vrea sa castige ceva din vanzarea Societatii Nationale a Sarii.

Pericol pentru consumatori

Importurile de sare din Ucraina nu sunt un pericol doar pentru Societatea Nationala a Sarii, ci si pentru consumatori. Legislatia din Romania prevede iodarea sarii destinate consumului si termene precise de garantie (sase luni in cazul sarii cristalizate).

Sarea care provine din Ucraina nu doar ca nu este verificata din punctul de vedere al iodarii, dar nici nu poate fi incadrata intr-o anumita garantie. Tocmai de aceea marile lanturi de magazine nu accepta acest tip de sare. In schimb, pe piata paralela ea se gaseste din abundenta. Consumul de sare in Romania este de aproximativ 12-13 grame pe zi, fata de numai 10 grame pe zi in Uniunea Europeana.

Cat din acest consum este sare din Ucraina este greu de spus. Cert este ca importurile au luat un avans considerabil.

S-a pierdut deja un tren

Fiecare guvern care s-a perindat in anii tranzitiei la conducerea tarii a inclus pe lista privatizarilor strategice si Societatea Nationala a Sarii. Evolutia relativ pozitiva a acesteia, in plan economic, a starnit, de altfel, interesul unor investitori straini.

Statul a refuzat insa sistematic sa dea semnalul privatizarii, Salrom fiind singura societate din domeniul mineritului care nu a ridicat niciodata probleme.

A realizat profit in fiecare an, s-a retehnologizat, atat cat a putut, din surse proprii si a reusit sa-si castige o piata externa dupa prabusirea fostului CAER. Pe acest fond pozitiv, Salrom a intrat in calculele fiecarei guvernari atunci cand a fost vorba de imparteala politica.

Din nefericire, trendul pozitiv pe care s-a inscris in ultimii ani Societatea Nationala a Sarii incepe sa piarda din ritm. Este suficient sa analizam doi indicatori importanti, cifra de afaceri si profitul net.

In ciuda faptului ca primul indicator a crescut in fiecare an, profitul net a luat-o invers. Daca in urma cu cinci ani, cand a inceput sa se vorbeasca insistent de privatizarea Salrom, profitul net era de 19,5 miliarde lei, la sfarsitul anului trecut acesta a coborat la numai 395 milioane lei.

Guvernul Tariceanu a promis si el „accelerarea privatizarii" societatilor aflate in portofoliul Ministerului Economiei si Comertului, dar s-a calmat repede.

In Hotararea de Guvern 184/martie 2005, Societatii Nationale a Sarii ii sunt dedicate cateva randuri: „Va fi promovata o strategie de atragere de investitii, strategie menita sa transforme societatea intr-o structura eficienta, constituita si sustinuta exclusiv pe cerintele pietei". In final se precizeaza ca strategia de privatizare va fi aprobata prin hotarare de guvern. Cand anume, nu se mai precizeaza.