Restrictiile Bancii Nationale aplicate creditelor in valuta au intrat ieri in vigoare. Noile normele impun bancilor comerciale un plafon, care odata depasit, blocheaza creditarea in valuta.

Potrivit noilor norme, valoarea creditelor in devize straine nu poate depasi de trei ori fondurile proprii ale unei societati bancare. "Multe banci au depasi de mult aceasta limita", a declarat consilierul bancii centrale, Adrian Vasilescu, citat de Realitatea TV.

In perioada iulie 2004-iulie 2005, creditele neguvernamentale in valuta au crescut cu 90% in timp ce acelea in lei au crescut numai cu 27%.

Pentru creditele in valuta, vor fi preferati clientii care sunt platiti in valuta - adica un procent foarte mic. Cei care sunt platiti in moneda nationala vor fi considerati persoane cu grad ridicat de risc si vor fi refuzati de banci.

Creditele imobiliare si auto vor fi cele mai afectate, acestea fiind, pentru multi, singura cale de a-si cumpara o casa sau o masina.

Doar creditele de consum luate prin societati nebancare scapa, pentru moment, de rigorile BNR.

Bancherii trebuie, insa, sa reduca dobanzile la creditele in lei in ritm alert. Pentru a contracara efectul noilor norme, unele banci ar putea sa recurga la cresterea capitalurilor proprii. Pe de alta parte, institutiile de credit isi vor schimba ofertele si vor oferi mai multe credite in lei.

Presedintele HVB Bank, Dan Pascariu, a declarat ca bancile au inceput, deja, sa caute solutii pentru a continua acordarea de credite in valuta.

La randul sau, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Gratian Ghetea considera ca o solutie de compromis ar fi ca bancile sa acorde credite in valuta doar pentru cumpararea sau construirea de locuinte. El sustine ca BNR ca nu a tinut cont de propunerile facute de bancile comerciale.