Cel mai vehiculat nume in piata este cel al vicepremierului George Copos, ale carui intentii sunt deja bine stiute in toata industria hoteliera.

"Interesul vicepremierului fata de Sofitel este cunoscut, dar mai sunt si alti oameni de afaceri interesati, care nu au activat pana acum in industria hoteliera si care lucreaza prin intermediari", spune Paul Marasoiu, de la firma de consultanta Peacock Hotels Management, adaugand ca interesul fata de acest hotel are la baza doua motive: faptul ca Sofitelul are totusi o pozitie buna, in contextul

in care nu prea se mai pot construi hoteluri in centrul orasului, iar in al doilea rand, WTCB este un complex cu facilitati multiple, care poate fi extrem de profitabil.

In ultimii ani insa, din cauza disensiunilor dintre managementul Accor si AVAS, cifra de afaceri a WTCB a scazut drastic, anul trecut fiind primul in care s-a inregistrat o usoara crestere - in 2004, WTCB a obtinut o cifra de afaceri 15,3 milioane euro, cu sase milioane mai putin decat in anul 2000.

"Din pacate, Sofitel nu mai este perceput pe piata la adevarata sa valoare, ca urmare a unui declin al serviciilor pe care piata l-a sesizat", afirma Paul Marasoiu.

WTCB datoreaza AVAS 61,5 milioane euro, suma care nu va putea fi recuperata integral prin vanzarea complexului, evaluat la maximum 36-40 milioane euro. Asa ca varianta scoaterii la licitatie a WTCB este cea mai dezavantajoasa pentru statul roman, care ramane cu o gaura in buget de 15-20 milioane euro.

Asadar, Sofitel este o afacere mai putin profitabila decat hotelul Hilton, al carui pachet majoritar de actiuni a fost recent achizitionat de George Copos. Hilton a avut anul trecut o cifra de afaceri de 18,3 milioane euro, devenind cea mai profitabila unitate din portofoliul Ana Hotels.

Oricum, daca ar cumpara si Sofitel, George Copos ar detine 1.153 camere de hotel - fata de 679, cate avea anul trecut - devenind in acest fel unul din magnatii industriei hoteliere din Romania.

George Copos a pus ochii si pe hotelul Sofitel

"Este decizia AVAS sa vanda sau nu hotelul si nu stiu daca achizitia lui face parte din strategia Ana Hotels sau nu", a fost singurul comentariu al lui George Copos la intrebarile revistei Capital. Insa surse din piata spun ca interesul lui George Copos vizavi de acest hotel nu mai este o noutate.

"De la inceputul anului, de cand am preluat mandatul aici, am auzit vorbindu-se despre aceasta intentie. Dar Sofitel nu este de vanzare!", spune ferm Bruno Vinette, directorul hotelului, privind cu mandrie spre holul plin de turisti straini.

El recunoaste ca Sofitel este o afacere buna, la un grad mediu de ocupare de 75%, o cifra de afaceri de opt milioane euro estimata pentru acest an si un profit de aproximativ 2,5 milioane euro. "Trendul pietei hoteliere din Bucuresti este ascendent, iar probleme pana in 2007 nu vor fi, pentru ca cererea este mai mare decat oferta.

Insa, in 2007 vor fi cu 1.000 de camere mai mult pe piata decat acum si atunci s-ar putea sa apara probleme", spune Bruno Vinette.

Pe ansamblu, complexul Word Trade Center Bucuresti (WTCB) a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de 15,3 milioane euro, in crestere cu un milion de euro fata de 2003.

Cifra de afaceri pe 2005, de opt milioane euro, a hotelului Sofitel, care are 202 camere, este totusi cu 300.000 euro mai mica in comparatie cu cea obtinuta de Crowne Plaza in 2004, hotel care are doar 164 camere si este cea mai profitabila unitate din compania Ana Hotels.

Dar cat valoreaza hotelul Sofitel? Conform estimarilor unor surse din industrie, in jur de 25-28 milioane euro.

Cam de doua ori mai mult decat cifra de afaceri pe 2004 a companiei Ana Hotels! Compania are doua hoteluri in Capitala (Crowne Plaza – 164 camere si Athénée Palace Hilton – 272 camere), doua hoteluri la Eforie (Europa – 221 camere si Astoria – 97 camere), precum si trei hoteluri la Poiana Brasov (Bradul – 55 camere, Sport – 89 camere si Poiana – 53 camere).

In total, compania avea anul trecut 679 de camere si o cifra de afaceri de numai 13,1 milioane euro, destul de mica fata de numarul de camere.

Problema principala a Sofitel este datoria pe care WTCB o are fata de AVAS. Anul trecut, datoria consolidata a WTCB fata de AVAS, preluata de la Bancorex, Banca Agricola si Ministerul Finantelor se ridica la uriasa suma de 74,1 milioane euro. Ca urmare a vanzarii anul trecut a Satului Francez catre Primaria Capitalei, datoria s-a diminuat cu 17%, ajungand in prezent la 61,5 milioane euro.

Insa nici macar Primaria nu a achitat WTCB contravaloarea Satului Francez - plata imobilelor, in valoare totala de 12,6 milioane euro, se va efectua esalonat, in patru rate, pana in 2007.

Cum vor fi recuperati restul banilor nu stie nimeni deocamdata. Este clar ca prin executare silita, adica vanzarea complexului, doar putin peste jumatate din suma datorata se va intoarce in buzunarul statului. O alta varianta este transformarea creantei in actiuni.

tinand cont ca WTCB are un capital social de 20 milioane euro, prin majorarea capitalului cu inca 61,5 milioane, datoria fata de AVAS, institutia statului, care are deja 20% din actiuni, va ajunge sa detina peste 70% din actiuni. O alta solutie este achitarea esalonata a datoriei catre AVAS: daca in fiecare an WTCB ar vira tot profitul catre AVAS, datoria s-ar stinge in 14 ani.

Insa acest lucru nu poate fi realizat si din cauza contractului de management cu grupul Accor, care presupune taxe ridicate de management si salarii mari platite angajatilor grupului care conduce hotelul. Taxele datorate lantului Accor se ridica la 8% din rezultatul brut de exploatare si 4% din cifra de afaceri neta.

Poate cel mai dur contract de management incheiat in Romania, contractul cu lantul Accor a fost incheiat pentru hotelul Sofitel pe o perioada de 20 de ani, adica pana in anul 2013.

Deocamdata, reprezentantii AVAS nu au luat nici o decizie privind recuperarea datoriei WTCB, dar surse din piata nu exclud posibilitatea ca George Copos sa uzeze de pozitia sa pentru a-si adauga in portofoliu primul hotel de cinci stele din Bucuresti.

"Trendul pietei hoteliere din Bucuresti este ascendent, iar probleme pana in 2007 nu vor fi, pentru ca cererea este mai mare decat oferta."

Bruno Vinette,

directorul hotelului Sofitel

World Trade Center, In cifre

Cifra de afaceri a WTCB este in crestere, insa pe 2005 va fi mult mai mica decat in urma cu cinci ani.

Date despre WTCB pe 2004

- 15,3 milioane euro, cifra de afaceri

- 3,9 milioane euro, profit

- 61,5 milioane euro, datorie catre AVAS

- 20 milioane euro, capital social

- 340 angajati

- 25-28 milioane euro, valoarea de piata a hotelului

- 35-36 milioane euro, valoarea de piata a complexului

- 75%, grad mediu de ocupare

- 230 euro, camera pe noapte

- 65% din clienti sunt oameni de afaceri

Principalii actionari WTCB

- AVAS – 20%

- Debarth – 20%

- Bouygues – 21%